Ni s-a întâmplat tuturor. Am vrut să ieșim cu bicicleta la o plimbare cu prietenii, însă logistica deplasării până la marginea Bucureștiului și apoi pregătirea pentru serviciu/dus copiii la școală a fost un băț gros la spițe care a năruit totul. Este unul dintre motivele apariției Virtual Cycling România, un veritabil Fight Club modern pentru cicliștii care nu găsesc timpul necesar pentru antrenamente pe șosea.
ERA EXCLUS SĂ MAI IES DUPĂ ORA 20 ȘI ASTFEL AM ÎNCEPUT SĂ FRECVENTEZ TOT MAI DES PLATFORMELE DE CICLISM VIRTUAL
Cu aceleași probleme s-a confruntat și inițiatorul proiectului, Augustin Sporis: ”Virtual Cycling România s-a născut din pasiunea pentru ciclismul virtual și este un proiect de nișă, experimental. Dependența de virtual cycling (a nu se confunda cu spinning-ul) a venit prin 2014, când am căutat metode alternative de antrenament, dar mai ales o alternativă la ciclismul de șosea. Din păcate, având un program extrem de încărcat (10-12 ore de muncă de birou zilnic, uneori și în weekenduri), era exclus să mai ies după ora 20 și astfel am început să frecventez tot mai des platformele de ciclism virtual, după ce în prealabil am achiziționat cu Tacx i-Genius, din Germania, pentru că la noi nu se găsea așa ceva la vremea respectivă. Și de atunci am rămas nedespărțiți, indiferent de anotimp.”
Înainte de virtual cycling, Augustin s-a îndrăgostit de ciclism tot în fața unui ecran. La fel ca mulți dintre noi, a fost captivat de unul dintre cele mai cunoscute dueluri din ciclismul modern: ”Pasiunea pentru ciclism a început undeva acum 13 ani, când urmăream duelurile Armstrong-Ulrich în Tour de France, atunci evident doar ca spectator. Ca practicant, am început în 2014 și a fost o necesitate de a umple un gol în viață din acea perioadă. Și de atunci nu ne-am mai despărțit, fie că e șosea, off-road sau indoor.”
DACĂ VREI SĂ SUFERI, POȚI SĂ O FACI ORICÂND PE UN DUMB-TRAINER
Proiectul Virtual Cycling nu a început cu gândul unei afaceri de succes, ci ca o modalitate de a le oferi și altor cicliști limitați din punct de vedere al timpului accesul la antrenamente intense, într-o atmosferă asemănătoare cu a unui ”group-ride”: ”La început, am făcut curse virtuale doar cu cunoscuții, ulterior am deschis porțile și publicului. Nu a fost foarte greu de pus în practică ideea, din start am plecat de la ipoteza de proiect experimental, fără prea mari așteptări. Am vrut să încercăm și o altă variantă, mai plăcută și mai puțin stresantă a buisiness-ului principal pe care-l avem (birou de proiectare instalații). Odată luată decizia de a arunca pe fereastră suma destul de importantă pentru România, într-o lună aveam totul pregătit – 10 trainere, cursiere, tablete, accesorii.”
În acest moment, Virtual Cycling înseamnă un ”pain-cave” modern, unde orice pasionat poate să meargă și să se certe cu mușchii picioarelor până când va asista la inevitabila lor cedare: ”Avem 10 smart-trainere destul de ok ca performanțe (sincer, dacă vrei să suferi, poți să o faci pe orice dumb-trainer), echipate cu 10 cursiere de diferite mărimi. Comunicarea cu platforma virtuală e făcută prin intermediul tabletelor. Am încercat în acest fel să minizăm transferul de căldură de la ventilatoarele de PC sau laptop. Evident, fiecare post de tortură are în dotare și câte un ventilator suficient de puternic ca să nu calezi motorul. Toate acestea puse într-un open space, în care am improvizat niște vestiare modulare. Din păcate, studioul nu are în dotare dușuri.”
NIMENI NU CRED CĂ A PLECAT CU UN REGRET CĂ A VENIT
Fight-clubul cu pedale își deschide astăzi porțile oricui vrea să încerce experiență. Și sunt foarte puțini cei care nu se întorc și pentru a doua, a treia…: ”Majoritatea celor care ne-au călcat pragul n-au mai avut o experiență de acest fel. Au venit din curiozitate sau să testeze cum se simt pe trainer. Părerile sunt împărțite, dar nimeni nu cred că a plecat cu un regret că a venit. Mai cred că și unele persoane nu se pot adapta acestui gen de efort, dar din propria experiență, e cea mai bună metodă de antrenament atunci când nu ai suficient timp să ieși la o tură pe șosea. Este foarte important să-ți menții nivelul de fitness și tonul muscular pe tot parcursul anului, asta dacă nu vrei s-o iei de la capăt tot timpul. Mai cred și că, în România, studiourile de virtual cycling încă nu au un impact important ca afară, unde oamenii merg să se antreneze, să participe la curse, să socializeze. La noi se preferă confortul trainerului de acasă, ceea ce e de înțeles. Dar una e când pedalezi singur, între patru pereți (poate cu vecinul la ușă că-l deranjează huruiala) și altceva e când ești într-un grup și-i vezi pe toți că mor odată cu tine.”
ÎN BUCUREȘTI, LUMEA ÎNCĂ NU REZONEAZĂ SUFICIENT CU ASTFEL DE ACTIVITĂȚI ÎN CADRUL UNUI VIRTUAL CYCLING STUDIO
Cât despre experiența suferinței în sine, ea vine în doze scurte, dar extrem de puternice: ”N-am impus un timp limită pe ședință, dar din propria experiență, o oră, o oră și jumătate e suficient pentru o sesiune de virtual cycling. Legat de costuri, ne învârtim între 4 și 6 euro/personă/sesiune, în funcție de numărul de ședințe. Vrem să favorizăm și group-ride-urile cu tarife mai atractive pe sesiune.”
În ceea ce privește viitorul, Augustin nu se lasă purtat de val și vrea să rămână realist. Mai ales în acest an care a dat întreaga planetă pete cap: ”Sunt obiectiv, din experiența avută în acești doi ani, nu vreau să generalizez, dar voi spune că în București lumea încă nu rezonează suficient cu astfel de activități în cadrul unui virtual cycling studio, la care se adaugă și teama recentă de pandemie. Dar nu suntem dezamăgiți dacă la un moment dat vom începe să vindem echipamente ca să recuperăm o parte mică din investiție. Cum spuneam, nu trăim din virtual cycling, am creat acest studio din pură pasiune și ca hobby, riscurile fiind conștient asumate.”
Dincolo de proiectul Virtual Cycling, Augustin nu uită despre ce este, de fapt, ciclismul. Și vrea să experimenteze cât mai multe curse reale: ”Chiar dacă am început cu mountain-biking, șoseaua rămâne favorita mea. În primul rând, că nu te murdărești și pierzi ore frecând bicicleta plină de noroi. Iar cu puțină precauție din partea noastră, a cicliștilor, putem face față eventualelor situații neplăcute din trafic. În experiența mea de ciclist de nota șapte, am fost cam peste tot unde se organiza câte o cursă de mountain-bike, mai puțin în nordul țării din motive lesne de înțeles, eu locuind în București. Dintre toate cursele la care am participat, pot spune că 4 Islands (de două ori) și Carpathain Epic vor rămâne în topul preferințelor de până acum. Ambele sunt mtb multi-stage provocatoare, în special Carpathian, pe care l-aș caracteriza brutal-atroce-frumos. Și nu că aș fi subiectiv, dar am rămas impresionat de nivelul de organizare pro, pe care nu l-aș fi crezut posibil în România. Pe șosea nu prea am frecventat cursele, dar am un regret că nu se mai ține Eroica by Road Grand Tour, care ne purta până pe Transalpina. Iar ca bucket-list, un monstru Haute-Route multi-stage race pe șosea. Până la îndeplinirea dorinței, din fericire pot parcurge oricând o astfel de rută… virtual.”
Pe Augustin și fight-clubul lui îi puteți vedea și aici – https://www.facebook.com/ilovevirtualcycling.
