Pe 19 martie s-a dat startul celor mai altruiști pași la Humans Walkathon, o călătorie caritabilă dedicată strângerii de fonduri pentru copiii din Autism Voice. La un an de la declanșarea pandemiei, peste 60 de oameni merg sau aleargă până pe 9 aprilie distanțe cuprinse între 202,1 și 10 kilometri. Detalii și înscrieri aici.
3 OAMENI AU DECIS SĂ O FACĂ ÎN 48 DE ORE. TRASEU BRAȘOV – SLĂNIC – BRAȘOV.
Bogdan Coman, ciclist CSA Steaua, Anca Tifigiu, Bucharest Running Club și Marian Graur, împătimit MTB. Susținuți moral, și nu numai, de către Andrei Știrbu, omul care știe totul despre mașini, Petrică Hasiegan, care a imortalizat momentele cu lentila și subsemnata, în numele copiilor din Autism Voice.
Ora 3:30 AM. Între somn și realitate, ne verificăm cu toții telefoanele, oprim alarmele. 3 ore de somn. Not bad, pentru câte emoții aveam.
Cu ochii pe jumătate închiși sărim din pat. Cafeaua, repede bagajele, încărcat mașina. Cât ai zice pește suntem toți îmbarcați. Cu zâmbete mari. Cu emoții. Cu inima bătându-ne nebună. “Hush, nebuno! Că avem nevoie de tine pe traseu”.
Anca Tifigiu, Marian Graur și subsemnata. În drum spre liderul nostru de echipă, Bogdan Coman. Ce ne așteaptă?! Cred că nici noi nu știm sigur. Ne bazăm pe Bogdan.
Dar cu siguranță vor fi 48 de ore intense. de 202,1 ori intense.
Anul trecut pe vremea asta se instaura primul lockdown. Teamă, speranțe, multe necunoscute, frustrări. Atunci am început să căutăm soluții să ne ținem mintea întreagă. Să rămânem împreună. Și așa au început challenge-urile sportive organizate de Autism Voice, alături de Bogdan Coman. Mii de kilometri, zeci de mii făcuți împreună. Pentru copiii cu autism.
Bogdan ne așteaptă, ne trezim din visare. Se întâmplă. Chiar se întâmplă!
Pornim cu zâmbete și emoții, cu încredere că drumul nostru va ajunge către inima celor de acasă și ne va ajuta să strângem 202 ore de terapie pentru micuții din Autism Voice.
Apropos, se mai pot face donații aici: https://bit.ly/DonatiiHumans_
Fiecare 55 de lei strânși se vor transforma într-o oră de terapie specializată. Vă mulțumim.
TOT DRUMUL NE-A FOST PRESĂRAT CU SEMNE DE 10% ÎNCLINAȚIE.
Cu ninsoare la început, apoi soare tot drumul și un Ciucaș care ne-a dezmierdat cu o priveliște splendidă, fiecare pas părea o sărbătoare. Până când a început să doară.
Tot drumul ne-a fost presărat cu semne de 10% înclinație. Devenise o mantră pentru noi. Momentele de liniște s-au amestecat cu cele de râs vindecător. Orice putea fi un subiect.
Pas după pas, nu mai eram doar parteneri de drum. Împărțeam speranța că vom ajunge la finish, durerea care ne dădea târcoale, veselia când ajungeam în locuri însorite.
Gânduri și vise, temeri și frustrări, toate au fost scoase la iveală fără nici o reținere. Pentru că asta face un astfel de drum: îți deschide inima, îți reamintește că ești vulnerabil și e bine să fii așa, îți arată că over all, adevărată putere pe care o ai este să creezi conexiuni și să îți pese. De cei de lângă tine, de cei care au nevoie de ajutor, de cei care nu pot vorbi în numele lor.
We’re all in this together, ne spuneam. Și așa se și simțea. Noi pe traseu, cei de acasă care ne încurajau, oamenii de bine care donau și copiii. Micii eroi care zi de zi sparg, puțin câte puțin zidul tăcerii în centrele Autism Voice.
PARE GREU CÂND EȘTI PE TRASEU, DAR CU ADEVĂRAT GREU ESTE ATUNCI CÂND TE OPREȘTI.
Ne-am strâns seara la părinții lui Bogdan, rând pe rând. Pare greu când ești pe traseu, dar cu adevărat greu este atunci când te oprești, de fapt. Fiecare mușchi are ceva de spus. Tălpile se revoltă!
Ne așteptăm unii pe alții, strânși lângă sobă, înfofoliți în paturi, cu ochii strălucind și inima lângă Bogdan, care încă mergea.
A făcut drumul mai mult singur. Cine putea ține pasul cu el?! Ei, cine?! Mama lui. La miez de noapte, ultimii kilometri din prima zi i-a făcut alături de cea care l-a făcut omul extraordinar care este azi. Un moment plin de tandrețe pe care noi toți îl păstrăm în inima noastră.
ȘI LA DRUM. IAR SOARE, IAS PAȘI, IAR DURERE, IAR SPERANȚĂ, IAR RÂS CU LACRIMI.
A doua zi, dis de dimineață. În șoaptă, Anca și Bogdan făceau planurile pentru o nouă zi. Se spune că Bogdan a dormit câteva ore. Se spune. Noi nu l-am văzut.
Vechiul ritual: cafea, mic dejun, zâmbete, încurajări, suflat în lumânări, Bogdan împlinește 30 de ani. Părea că ne știm de o viață deja.
Și la drum. Iar soare, iar pași, iar durere, iar speranță, iar râs cu lacrimi. Cei de acasă donau, ne scriau încurajări.
În astfel de momente îți dai seama că, oricine ai fi, atunci când îți setezi un obiectiv pentru bine, nu ești singur.
În noapte, ne intersectăm cu Bogdan. Toată ziua a mers singur. Dar noi am fost cu inima alături de el mereu. Și toți cei care îi scriau mesaje, trimiteau donații.
În acel moment cred că aveam toți fluturași în stomac de uimire în fața perseverenței lui, drag de el, grijă. Ne retrăseserăm deja de pe traseu de câteva ore. Puteam doar să ne imaginăm cum se simte el la cei 170 de kilometri parcurși deja. Îmbrățișări, quick refill și la drum. L-am urmărit cu privirea plecând, cu spatele drept, hotărât. Pentru un moment m-am gândit că așa facem o lume mai bună: cu oameni ca Bogdan.
Noaptea a trecut. Spre dimineață, Bogdan a ajuns acasă, așteptat de soția sa cu tort de ziua lui. A suflat în lumânări, și-a pus o dorință și a încheiat 202,1 kilometri în mers, în mai puțin de 48 de ore.
DE CE FACEM ACEȘTI PAȘI?
Bogdan Coman, ciclist CSA Steaua:
“Humans Walkathon este un marș al speranței, un challenge dedicat strângerii de fonduri pentru copii cu autism, în speță cei din Autism Voice. Am vrut să arătăm că un scop, oricât ar fi de măreț sau oricât de greu de atins ar părea, poate fi transformat în realitate, când ai motivația corectă și o echipă puternică, dedicată și capabilă alături. Singur este greu, chiar imposibil, dar împreună putem reuși”.
Marian Graur, ciclist amator:
„De câteva zile sunt acasă, după tura caritabilă Humans Walkathon, dar mintea, picioarele îmi sunt tot acolo. Partenerii acestei aventuri au fost Anca, Beatrice, Bogdan, Andrei și Hasu. Cele 2 zile petrecute alături de acești oameni minunați au fost memorabile, intense, greu de descris în cuvinte. Pașii făcuți pentru copiii cu autism m-au marcat profund, nu îi voi uita curând. Am trecut prin toate stările posibile: optimism, deznădejde, stări de bucurie, de tristețe, durere, încredere, veselie, râs cu dureri de burtă. Am reușit să fac 100 km, nu am încheiat cei 202 propuși. Puteți paria că voi termina curând și restul însă, imediat ce picioarele îmi sunt vindecate. Aventura Humans Walkathon continuă și mult m-aș bucura să mai fac pași alături de voi. Scriu și zâmbesc, chipul îmi e luminat. Asta e starea mea, după această călătorie”.
Andrei Știrbu, editor Autocritica, echipă suport Humans Walkathon:
“Cu trezitul înainte de cântatul cocoșului sunt obișnuit; nu și cu o pană de cauciuc însă, mai ales când urmează o călătorie sincopată, lungă de 200 de kilometri, ca asistent tehnic pentru temerarii din Humans Walkathon. Au urmat câteva zeci de ore de opriri și de uitat în oglinzile retrovizoare, așteptând ca Anca, Marian și Bogdan să se ivească acolo, confirmarea că până aici totul a fost bine. Și, în final, totul a fost bine. În ciuda accidentărilor și a oboselii, Humans Walkathon a fost ceea ce și-a propus: mai mulți — foarte mulți — pași mici pentru o cauză mare. La final, îndrăznesc o mărturisire: cea mai mare grijă a mea a fost să nu le mănânc celor trei resursele până să ajungă ei la mașină. Statul pe loc te lucrează puternic la stomac. Ca să nu credeți că a fi în echipa de asistență este ușor! Dar a fost ușor. Pentru că Anca, Marian și Bogdan fac totul să pară ușor”.
Anca Tifigiu, reprezentant Bucharest Running Club:
2 zile, 202 km, 4 temerari și 2 oameni extraordinari. Prieteni /rude/colegi/părinți/copii/galantom. Oameni.
Cam așa a fost Humans Walkathon pentru mine: m-am avântat cu capul înainte, fără a avea idee cât de greu este de fapt să pui pas după pas, atâtea ore; am trăit cele mai frumoase două zile. Am mers, am râs, am cântat, ne-am minunat de frumusețea Ciucașului kilometri întregi, am tăcut, am suferit (glezna mea sucită cu o săptămână în urmă s-a revoltat după primii 15km și a început să doară și să se deformeze tot mai tare, am plâns de durere și mai ales de neputință – acum știu toate cremele posibile și imposibile, nurofen, gheață), am văzut păuni, am mâncat pe caldarâm, am mers km întregi prin Varbilau, am făcut tone de sandwichuri, ne-am ferit de mașini.
Și am întâlnit Oameni. Oameni extraordinari. Oameni pe care nu-i știam și care au făcut să pară totul mai ușor. Oameni care au stat după noi. Care ne-au cumpărat nurofen, pansamente, gheață. Care ne-au cărat bagajele. Oameni care ne-au recuperat de pe drum. Care ne-au făcut tort și ceai. Care ne-au cazat. Oameni care au donat. Care ne-au încurajat. Care s-au înscris. Care au făcut să se învârtă roata. Oameni care au imortalizat. Care au schimbat roți la mașină. Care ne-au așteptat acasă. Care și-au făcut griji pentru noi.
Beatrice, Marian, Bogdan, Andrei și Hasu – sunteți în inima mea. Iar emoția pe care am trăit-o văzând fiecare bănuț ce se strângea pentru copii, fiecare prieten și cunoștință ce a rezonat cu noi, fiecare încurajare pe care o primeam… de neprețuit. Mulțumesc!”
Povestea merge mai departe până pe 9 aprilie.
Din toate colțurile globului, se fac pași pentru o lume mai bună, pași pentru cei care, reprezintă viitorul: copiii.
Micuții din Autism Voice sunt izolați și neînțeleși din cauza unui diagnostic dur. Pentru ei, izolarea este un stil de viață. 1 din 54 de copii este diagnosticat cu autism. În fiecare an, mii de copii primesc acest diagnostic grav. Mii de cereri, mii de părinți care cer ajutor pentru a-și trata copiii. Poate fi copilul oricui.
Pentru ei și tratamentul de care au nevoie a fost creat Humans Walkathon, o călătorie a fiecăruia dintre noi. Ne dorim ca pașii tăi să se unească cu ai noștri și să facem o schimbare împreună.
Fiecare suma strânsă cu această ocazie se va transforma în ore de terapie pentru cei 400 de copiii de care Autism Voice are grijă.
Mai multe detalii despre cursă aici: https://bit.ly/Humans_Walkathon.
#wereallinthistogether
