Am ales Hoka Rocket X3 pentru Ironman Emilia Romagna și Hoka Mach X3 pentru Maratonul București, dar un simplu comentariu mi-a zdruncinat toată liniștea.
Nu credeam că voi ajunge vreodată să am o dilemă morală legată de pantofi. Adică, să fim serioși: pantofii îi încalți, alergi cu ei, și la final ori te duc la finish, ori te lasă cu bătături și o lecție de învățat. Dar m-am trezit cu pământul zdruncinat când, după review-ul la Rocket X3, m-a întrebat cineva dacă sunt sau nu legali în competițiile care urmează principiile World Athletics și Ironman. Eu scrisesem frumos în articol „42 mm la călcâi”, așa cum apărea pe multe site-uri, cu renume sau fără. Doar că întrebarea mi-a dat serios de gândit: dacă Ironman și World Athletics impun limita de 40 mm, cum rămâne de fapt? Am recomandat și alergat cu un pantof care de fapt nu e acceptat?
Am verificat mai atent și am descoperit că Rocket X3, la mărimea de referință, are 39,6 mm
Și chiar apare pe lista oficială World Athletics ca aprobat. Deci m-am liniștit: nu e doar o presupunere, e confirmare negru pe alb. Dar dilema deja prinsese rădăcini, pentru că mai avusesem parte de un episod similar în decembrie. Legat de participarea mea la Maratonul București, unde pe lângă alergare sunt și pacer și m-am aruncat cu sfaturi și program de antrenament, povestea s-a complicat din nou cu Mach X3. Oficial, Mach X3 și Mach X2 sunt foarte asemănători: aceeași talpă cu PEBA + Pebax® și același drop de 5 mm. Diferența notabilă trecută în fișă e la partea de sus – X3 vine cu un material mai elastic și respirabil, de tipul folosit și la modelele de top – gen Adizero sau Vaporfly. Deci vorbim de 44 mm la călcâi. Așa că am trecut la pasul următor: am luat regulamentul Bucharest Marathon la puricat. Am căutat, am citit fiecare paragraf, dar nicio mențiune despre pantofi, stack height sau limite WA.
Ce-am făcut mai departe? Am trimis un mail direct organizatorilor
Răspunsul lor a fost scurt și la obiect: „Salut! Nu avem restricții de încălțăminte pentru amatori. Mulțumim! Zi frumoasă!”.
Clar, legalitatea era bifată. Dar eu, cum am prostul obicei să încerc să fiu „mai corect decât popa”, am început să-mi pun problema morală.
Și atunci am început să sap: de ce a pus World Athletics această regulă de 40 mm? Oficial, motivul ține de „fair play” și de a preveni avantajele tehnologice exagerate. Pe scurt, să nu transforme pantofii maratonul într-o cursă de F1 unde câștigă nu cine e mai antrenat, ci cine are inginerul mai bun. WA a stabilit că 40 mm e o limită rezonabilă între confort, amortizare și performanță, fără să ajungi la situația în care pantofii fac jumătate din treabă în locul sportivului. În plus, regula se aplică în special pentru competițiile unde se omologhează recorduri mondiale sau naționale și unde atleții de elită trag pentru podium.
Regula de 40 mm a World Athletics e prezentată ca o barieră a corectitudinii, dar mie mi se pare cel puțin ciudată. Cum poate fi considerat mai problematic un Mach X3 doar pentru că are talpa mai groasă, față de un pantof cu placă de carbon și care dă un efect clar de propulsie? Am văzut destule imagini și alergători live ca să știu diferența: unii pantofi doar amortizează mai mult, alții chiar schimbă dinamica alergării. Și atunci întrebarea rămâne: de ce grosimea tălpii e problema centrală și nu tehnologia dinăuntru? De ce un pantof „înalt” dar prietenos e suspect, iar unul cu propulsie reală e acceptat dacă respectă limita de 40 mm?
Dilema asta nu e doar teorie pentru mine. M-am mai lovit de ea după Maratonul 1 Decembrie, unde am alergat cu Mach X2. După cursă, o prietenă mi-a spus direct: „Știi că stack-ul ăla nu e permis la maraton?” Și m-am trezit cu mustrări de conștiință. Nu trișasem cu intenție, dar senzația era ciudată – că poate am concurat cu pantofi care nu erau acceptați conform cu WA. De atunci am rămas cu ideea că trebuie să aflu exact care e adevărul și unde se trasează linia. Asta m-a și împins acum să fac tot research-ul, să citesc regulamentul, să scriu organizatorilor și, în final, să împărtășesc cu voi toată povestea asta.
Un mic sfat legat de “super shoes” – pantofii cu plăci de carbon, spume ultraușoare și efect de arc care parcă te catapultează. Sunt minunați, dar și foarte înșelători. Îți dau impresia că poți zbura, când de fapt adevărul e că nimic nu poate sări peste lipsa de antrenament. Îi vezi prin clipuri și reclame cum par să ricoșeze din asfalt, și e ușor să crezi că dacă îi încalți și tu, gata, rezolvi problema maratonului.
Dar “super shoes” nu fac treaba în locul tău
Dacă nu știi să-i stăpânești, riști să te ia valul prea repede și să plătești scump în a doua parte a cursei.
Am văzut asta de nenumărate ori: alergători care la start par să zboare, iar pe final se târăsc cu picioarele grele, pentru că pantofii i-au păcălit să meargă mai tare decât era cazul. Tocmai asta e ironia: ce îți dă energie la început, îți poate lua puterea la final. Super shoes sunt ca un prieten bun, dar periculos – dacă nu știi să pui limite, ajungi să-ți facă mai mult rău decât bine. De aceea, sfatul meu simplu e ăsta: testează-i bine la antrenamente, vezi cum reacționezi, și nu te baza că pantoful o să te ducă la linia de finish fără să faci tu munca.
Pe de altă parte, există și pantofi precum Mach X3. Tot cu placă (Pebax, nu carbon), tot „super shoe” în felul lui, dar mai prietenos, mai ușor de ținut într-un ritm constant. Rocket X3 te împinge să zbori, dar dacă nu ești atent, zborul ăsta poate fi prea scurt. Mach X3, în schimb, e genul de partener care îți dă un mic boost, dar nu te scoate din ritmul natural. Dacă vrei cursă constantă, cu pace de pacer și fără surprize, Mach-ul e alegerea mai sigură. Dacă vrei viteză, risc și propulsie, Rocket-ul e arma ta.
În tot acest hățiș de reguli, cifre și presupuneri, diferența fundamentală e simplă: pentru atleții de elită, regula World Athletics de 40 mm nu e negociabilă. Ei aleargă pentru recorduri, pentru podiumuri și pentru validarea oficială a performanței. Pentru noi, amatorii, lucrurile stau altfel. Regulile se aplică doar dacă organizatorul le scrie negru pe alb în regulament. Iar la București am întrebat direct și am primit răspunsul clar: „Nu avem restricții de încălțăminte pentru amatori.” Punct. Aici intervine partea morală.
E corect să alerg cu un pantof „înalt”, chiar dacă nu e listat la WA?
Apropo, nelistat WA, culmea, nu înseamnă neapărat că nu e aprobat. Unii ar spune că nu. Eu am ales să văd altfel: dacă regulamentul îți permite, atunci ești liber să alergi cu orice pantof. Important e să fii onest cu tine și cu cursa. Pantoful nu aleargă în locul tău. El doar îți dă unelte diferite. Iar responsabilitatea rămâne la tine: cum le folosești și cât de bine te pregătești.
De aceea, pentru mine dilema asta a fost mai mult o lecție decât o problemă. Am învățat că datele „oficiale” pot fi greu de găsit, că site-urile aruncă cifre fără context și că, uneori, singura cale e să scrii organizatorilor și să întrebi. Am învățat și că există o zonă gri între tehnologie, reguli și morală. Dar până la urmă, tot ce contează e să îți faci cursa ta, să fii constant și să te bucuri de alergare.
Așa că, dacă ești amator și vrei să porți Rocket X3, Mach X3 sau alt super shoe la Maratonul București, răspunsul oficial e simplu: poți. Iar dacă vrei să fii „mai corect decât popa”, rămâne la alegerea ta. Eu am ales să vă împărtășesc toată povestea, cu dilemele și cercetările mele, ca să știți exact unde stăm. Restul… ține de fiecare.
În condițiile astea, rămân la alegerea inițială: voi alerga cu Mach X3. Deși, sincer, cu Rocket X3 mi-ar fi fost probabil mai ușor. Plus că voiam să fac și un review mai cu sare și piper (la fel am făcut și în primăvară când am alergat cu Clifton 10 la Bucharest Half Marathon și m-am destrăbălat cu un 1h42). Dar! dacă nu mă refac complet după Covidul păcii, recunosc: scot iar rachetele, să știu o treabă.
Și acum mingea e la voi: voi cum vedeți problema asta cu pantofii „suspecți”? Ați alerga cu un model care oficial depășește limita, dacă organizatorul nu interzice? Sau ați merge doar pe safe, cu cei aprobați WA?
