Ce au în comun viața de triatlonist amator cu cea de nomad? La o primă vedere pare că nimic nu face ca aceste două căi să se intersecteze. Pentru triatlon ai nevoie de ordine, disciplină, predictibilitate, comoditate, ceea ce nu regăsești atunci când te muți din loc în loc. Și totuși…Ioana Precup îmbină acești doi poli de ceva vreme și trăiește o aventură frumoasă, sportivă și plină de satisfacții la tot pasul. Suntem puțin invidioși dar ne bucurăm pentru Ioana și împărtășim cu voi povestea ei:-).
Ioanei i-a plăcut să facă sport din copilărie, dar cu excepția câtorva ani de handbal în adolescență, lucrurile nu s-au așezat astfel încât să practice sport de performanță.
Am ajuns să fac triatlon după un accident care m-a ținut la pat și apoi în cârje aproape 2 ani.
“Practicam off-road pe vremea aceea, eram copilot în campionatul național, clasa open, și o clipă de neatenție a dus la o fractură multiplă de tibie și peroneu, trei operații, o tijă de titan și 4 șuruburi.
Cand am ieșit din asta, după doi ani, aveam 12 kg în plus și mă simțeam degradată, deși aveam doar 36 de ani. Am început să alerg în parc, mai întâi câte 2-3 km, mai mult mers decât alergat, cu dureri îngrozitoare în picioare. Am omis să spun că nici celălalt picior nu era cu mult mai sănătos. Cu un an înaintea accidentului de la off-road, căzusem la schi – leziune de menisc și ligament încrucișat anterior.”
De la cei 2 km de alergare, a ajuns la 5 km, iar durerile din picioare au început să dispară.
Atunci Ioana și-a luat o mountain bike cu care a fost la vreo două curse, dar fără prea mare entuziasm.
“Încă îmi era foarte frică să nu mă accidentez din nou și teama asta am avut-o continuu, până după un cantonament în Mallorca și lockdown-ul din 2020. După bicicletă, să reînvăț să înot a venit de la sine. Și așa am parcurs toate probele triatlonului, chiar dacă le-am început invers: run – bike – swim.”
Ioana a trecut în mod firesc de la triatlon sprint la olimpic, apoi half și ironman.
Ce înseamnă pregătirea pentru full ironman în viața de sportiv amator?
Din punct de vedere fizic, a însemnat o creștere semnificativă a volumului de antrenament și, evident, a timpului alocat. Sfârșitul de săptămână îi era dedicat în totalitate triatlonului: 5-6 ore de bicicletă și 2 ore de alergare, un înot de refacere duminică după-amiază, pentru ca apoi de luni să o ia de la capăt cu câte două antrenamente pe zi, mai scurte dar cu o intensitate crescută.
“M-am antrenat după programul Trisutto conceput de Bret Sutton și în continuare mă ghidez pe structura lui.
Eu sunt o fire disciplinată și organizată, dar odată cu pregătirea pentru ironman, am dezvoltat și mai mult aceste lucruri.
Am învățat să fiu maxim de eficientă, astfel încât să pot sa îmi duc programul de antrenament fără să-mi afecteze munca la birou sau viața cu familia și prietenii. Unii pot numi sacrificiu faptul că mă trezeam la 5 dimineața și până să plec la 8 la birou sau în tribunal, aveam deja un antrenament făcut. Să nu stau seara până mai târziu la un film sau să ies în oraș, dar și să petrec sâmbetele în șaua bicicletei, pentru mine a venit natural, plăcându-mi atât de mult ceea ce fac.”
Și nu s-a oprit la ironman…au urmat alte provocări pentru că a observat că se simțea mai bine pe distanțele lungi.
“Genetic, nu sunt făcută pentru viteză și nici nu-mi place să o antrenez. În schimb, odată ce mi-am găsit ritmul, pot să o duc mult timp. Și am început să mă concentrez mai mult pe anduranță.
Am fost atrasă de lumea ultra, dar până anul trecut nu am îndrăznit să țintesc într-acolo. Pandemia cu lockdown-ul și restricțiile ei m-au ajutat să mă gândesc la variante de antrenamente și provocări personale, în lipsa concursurilor oficiale.
Așa am ajuns să-mi organizez propriile mele “curse”, ceea ce îmi permite să fiu creativă, dar și să mă bucur de ritmul meu, fără nici un fel de presiune sau zgomot inutil.
Proiectele personale, cum au fost înotul de 60 minute în Marea Neagră din martie 2021 la o temperatură de 5 grade, “half-ironman Marbella” pe care mi l-am organizat singură la Eforie Nord, întrucât concursul oficial se anulase sau “De la 0 la 2000” (6,5 km înot în Marea Neagră, 340 km bicicletă până la Sinaia și alergare 14 km până la Cota 2000 Sinaia), mi-au dat curajul să mă apropii timid de ultratriatlon.”
Credit foto: Redhorse Photo
Credit foto: Redhorse Photo
De la 2 km prin parc – după ce în prealabil te-ai refăcut după câteva operații e o cale lungă, străbătută cu multă pasiune, hotărâre și disciplină, până la ultratriatlon. Dar să mai și pleci cu rulota prin lume, e de-a dreptul o îndrăzneală.
“Tot prin triatlon am devenit nomad. În 2021 mi s-a părut o idee bună să împrumut autorulota unor prieteni și să mă duc în Danemarca la Ironman 70.3 Elsinore și apoi la Ultra Tri Sweden.
Mi s-a potrivit atât de bine experiența, încât m-am întors în România la finalul lunii iulie, mi-am cumpărat propria casă pe roți, mi-am mutat lucrurile în ea și pe 16 septembrie am plecat spre Ironman Barcelona. De atunci sunt nomad.”
Ca rutină zilnică, viața Ioanei nu s-a schimbat foarte mult, doar mediul în care își desfășoară activitățile este diferit. Petrece foarte mult timp în aer liber, se bucură de natură și de libertatea de a fi oriunde se simte bine.
Se întâmplă ca dimineața să înot în Spania și dupa-amiaza să alerg în Franța.
“Sau să petrec o lună într-un loc care mi se potrivește cum a fost Danemarca. Am cunoscut oameni noi, culturi și obiceiuri, seara la apus în camping am ascultat povești de viață extraordinare.”
Ca triatlonist amator și nomad, pe lângă libertate ai parte și de întâmplări amuzante.
“Mi se oferă ocazia să mă distrez și să râd foarte mult. Cum a fost și maimuța de pe stânca Gibraltar.
Dar cred că la Tarifa m-am distrat cel mai tare. Am încercat să mă integrez printre kiteri și surferi, dacă tot nu puteam să mă antrenez cum mi-aș fi dorit din cauza vântului și valurilor, dar eram un fel de Mr. Bean în tot peisajul de acolo????))”
Viața pe drum te poartă în multe locuri frumoase, numai bune de explorat pe două roți sau în alergare.
“Am avut trei locuri în care am stat mai mult, m-am concentrat foarte bine pe antrenamente și am avut toate condițiile. De aceea am și petrecut câte o lună în fiecare. Primul a fost la Valencia unde am reluat antrenamentele după Ironman Barcelona și unde am avut bazin la 10 km de camping, trasee cu cățărări la bicicletă, alergări pe plajă sau pe trail.
Al doilea a fost la Punta Umbria – un loc pe care l-am descoperit întâmplător întorcându-mă din Portugalia unde nu m-am acomodat deloc. Iar al treilea a fost Niva – un sat între Copenhaga și Elsinore, unde am avut toate condițiile și liniștea necesare pentru ultimul bloc de antrenament înainte de Ultra Tri Sweden 2022.
Cel mai frumos traseu de bicicletă a fost în Almeria: începea și se termina pe coasta mării, cu o buclă de 80 de km de cățărare cu 1400 m diferență de nivel.”
Dar pe lângă trasee, mai lungi sau mai scurte, sunt nenumăratele “commute rides” pline de senzații și emoții: drumul până la bazin dimineața cu mirosul și briza mării, opririle la braserie pentru un sandwich și o cafea flat white la o masă micuță pe un trotuar îngust sau o dimineață în care să sari direct din pat în șaua bicicletei, ca să pedalezi pe malul Mării Baltice în căutarea unei cafenele deschise.
Imaginile astea par rupte dintr-un vis frumos, dar nu poți să nu te întrebi dacă nu există și momente dificile atunci când cutreieri lumea în rulotă. Ioana ne mărturisește că ei nu i se pare greu.
Este mai ușor decât să “cutreier” Bucureștiul????
“Presupune organizare, mai ales că eu trebuie să găsesc locuri în care să am acces ușor la bazin, trasee de bicicletă și supermarket. Dar în timp a devenit și asta o rutină. Totuși, cred că cel mai greu lucru este să-mi procur internetul. În Europa este încet și scump, iar eu sunt dependentă total de internet în profesia și proiectele mele.”
Ce planuri de viitor ai?
Ca nomad, am învățat să iau fiecare zi așa cum vine, să o trăiesc cât pot de bine și să mă trezesc dimineața pentru o nouă zi.
“Timpul la care mă raportez ține foarte mult de prezent. Ar trebui să vin în România în august pentru a rezolva unele probleme și a-mi pregăti casa pe roți pentru anul următor. După aceea, nu am un plan definit, am doar foarte multe idei, locuri pe care aș vrea să le văd din șaua bicicletei sau să le înot, provocări personale pe care să le dezvolt, dar și curse de triatlon. În toamnă, ar putea fi o cursă ultraman în Spania la care visez de doi ani, dar ar putea să fie și să pedalez în Toscana. Voi vedea ce mi se va arăta, pentru ca îmi este clar că nu am cum să fac dintr-o dată toate lucrurile la care visez. Mă adaptez și caut să rămân cât mai deschisă, îmbrățișez schimbările și le adopt ca oportunități în drumul meu.”
Credit foto: Redhorse Photo, arhiva personală Ioana Precup
