Nu știm de câte vieți ai avea nevoie să o cunoști cu adevărat pe Anca Precup, dar în mod cert una nu ar fi de ajuns. Este suficient să înșiri pe hârtie CV-ul profesional și îți dai seama că ai dat peste un om cu adevărat special: vicepreședinte Cardinal Motors, unul dintre cei mai mari dealeri de autoturisme Volkswagen și Audi din țară, fondator al Asociației OnStage, producător de piese de teatru.
N-ARE ZIUA SUFICIENTE ORE CÂT SPORT AȘ PUTEA FACE
Și tocmai când crezi că ți-ai făcut o idee despre cine este Anca, urmează înșiruirea pasiunilor sportive: “Viața mea este foarte colorată. Întâi de toate sunt mega-hiper energică. Zilnic mă trezesc între 5:30 și 6:00 și îmi încep ziua cu sport. Pentru o sportivă amatoare, n-are ziua suficiente ore cât sport și ce diversitate de sporturi aș putea face. De la dans la bară, la sărit cu parașuta, trecând prin wakeboard, kiteboard și făcând snowboard și snowkite. Am o vorbă care m-a consacrat din liceu: AVE Viața! Așadar, încerc să-mi valorific la maximum viața. Sunt o persoană extrem de pasionată de tot ceea ce fac și extrem de determinată, așa că orice îmi propun, îmi reușește în proportie de 90%, însă evident cu efort și muncă.”
Nimic nu scoate în evidență determinarea Ancăi mai tare decât momentul în care a ales să escaladeze muntele Kilimanjaro, cel mai înalt masiv de sine-stătător din lume și al patrulea vârf ca proeminență topografică, cu 5895 de metri deasupra nivelului mării. Tocmai el avea să devină primul munte cucerit de Anca… vreodată: “În urmă cu vreo 11 ani plecasem într-o expediție de voluntariat în Tanzania, într-o zonă rurală de unde zilnic vedeam acest munte… Kilimanjaro. Plecasem din România cu gândul că după cele trei săptămâni de voluntariat să mai rămân o săptămână, să pot urca acest munte.”
NOI DE ACOLO FĂRĂ ACEST VÂRF CUCERIT NU PLECĂM
Zis și făcut, cum zice chiar Anca, care mai recunoaște că până să pornească în aventură, nu știe să fi fost nici în vreo drumeție notabilă prin țară: “Tocmai asta a fost extrem de interesant, că fără nici o pregătire fizică am reușit pe parcursul a 6 zile să urc până la 6000 de metri. Fusesem cu încă o prietenă în programul de voluntariat și după ce am terminat programul, ne-am spus că moarte-coapte, noi de acolo fără acest varf cucerit nu plecăm. Am plecat de la baza unde erau aproape 30 de grade Celsius și am ajuns în vârf la minus 10 – minus 15 grade Celsius!”
MĂ UITAM ÎNTR-O CRATIȚĂ CUM ARĂTAM ȘI MĂ SPERIAM
Primii pași în aventura care avea să-i deschidă apetitul pentru sport au fost relativ ușori, ca între fete. Dar în curând, Anca și prietena ei aveau să facă cunoștință cu partea dificilă a expedițiilor montane. Deși nu este considerat un munte greu de escaladat, înălțimea face din Kilimanjaro să fie totuși un vârf dificil de cucerit: “În primele 2-3 zile turuiam cu Camelia și pe inspirație, și pe expirație vrute și nevrute, câte 8 ore/zi, cam cât era urcarea zilnică, însă după 3 zile abia mai reușeam să-mi țin suflul. Oboseala psihică, lipsa oxigenului de pe la 4500-5000 de metri mă făceau să mă trezesc dimineața umflată ca peștele balon. Mă uitam într-o cratiță cum arătam și mă speriam, însă fiind o persoană de un optimism dus până la paroxism, continuam zilnic urcușul pas după pas, iar la părțile care sunt cu un grad de dificultate ridicat, îmi spuneam câte o rugăciune și îi juram lui Dumnezeu ca dacă mă scapă cu bine din acea experiență, o să fiu înger de OM!”
Rugăciunile, dar mai ales ambiția și optimismul au condus-o pe Anca în siguranța, pe vârf. Unde peripețiile au continuat. Ghidul care a dus-o până acolo era să o lase fără cea mai de preț amintire: “Ca orice om am vrut și eu o poză, însă nu erau telefoane inteligente plus că nu aveam unde să încarc telefonul când se descărca, așa că am avut un aparat foto și l-am pus pe ghid să-mi facă o poză. Noroc că m-am uitat la ea imediat după, fiindcă-mi pozase doar rotula! Și îți dai seama ce era dacă după toate experiența, să am o poză cu rotula.”
Privind acum în urmă, Anca este conștientă că s-a jucat cu focul și nu ar recomanda nimănui să-i calce pe urme. Mai ales că nu efortul fizic este neapărat cel care i-a cauzat cele mai mari probleme: “Nu recomand nimănui să se înhame la așa ceva! A fost o inconștientă, acum îmi dau seama, însă fiind un om norocos cu carul, am scăpat teafără și nevătămată. După 3 zile de urcat non-stop și lipsă de oxigen, ești un pic cam dărâmat. Reciteam mesajele trimise de familie și îmi dădeau putere și mă uitam la pozele cu băiatul meu căruia îi promisesem că îi voi trimite o poză din vârful muntelui.”
AVE, VIAȚA! IUBEȘTE VIAȚA ȘI VIAȚA TE VA IUBI LA RÂNDUL EI
Și nu este singura învățătură cu care a rămas în urma aventurii la limită. După ce a trăit din plin sentimentul de libertate la aproape 6000 de metri deasupra mării, Anca a avut timp să tragă și pilde mai profunde: “Orice ne propunem în viața asta, putem să dobândim și oricât de greu și anevoios este drumul, nu trebuie să abandonăm. Munții sunt o lume paralelă deasupra lumii noastre. Muntele te invită la cugetare și introspecție. Pasiunea pentru munte nu are explicații logice, ea pur și simplu există în noi la fel ca dragostea. Muntele este o formă de relief pe suprafața pământului care se extinde deasupra terenului limitrof pe o suprafață limitată, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 m. Aceasta este definiția clasică, dar pentru mine contează „explicația” de suflet. Muntele este acel spațiu în care te simți atât de sus și de liber, încât îți poți permite să nu crezi în nimic din ceea ce este rău, ci doar să experimentezi, să simți, să fii. Este acel spațiu de libertate și de comuniune cu natura în care ești primit și iubit, oricine ai fi. Aveeee viața, iubește viața și viața te va iubi la rândul ei!”
