Pas după pas, lăsam în urmă pădurea și vântul rece își făcea simțită prezența. Îl lăsam să îmi bată direct în față, cuprinsă de uimire în fața peisajului ce mi se arăta. Pentru câteva momente m-am oprit și am încercat să cuprind și verdele viu al copacilor rămași în urmă și stâncile aspre, îmbrăcate în zăpadă care mi se deschideau în cale. Eram uimită de contrastul pe care îl găseam într-un timp atât de scurt. Părea că las în urmă însăși viața, cu toate semnele ei de renaștere o dată cu primăvara, și mă îndreptam către o zonă în care creația abia începea. M-am gândit atunci că șirul lucrurilor e de sus în jos. Și eu acum, în sens invers, voi merge către facerea lor.
Celebrul cineast Werner Herzog scria într-un interviu pentru National Geographic că lumea se dezvăluie celor care o descoperă la pas.
Și cu gândul acesta am urcat în spatele partenerilor mei, în monom. Știam deja că muntele este cel care mi-a adus cele mai profunde experiențe. Dar nu cred că știam cât de profundă va fi aceasta.
Nu a fost o poveste despre un traseu în munții Făgăraș, într-o perioadă în care majoritatea ar fi stat acasă cu o cană de ceai cu rom. Aceasta nu a fost o poveste despre o aventură ci a fost, mai degrabă, un omagiu adus conexiunii între semeni și apoi, între acești semeni și cea mai puternică forță din lume, natura.
Același Herzog, în timpul unor filmări și-a pus oamenii să urce pe un deal o corabie. La vremea respectivă, un gest nebunesc care a născut o capodoperă de film, Fitzcarraldo, în 1982. Pe atunci abia învățam probabil să fac primii pași.
Mai târziu, acest gest a născut un citat cunoscut printre oamenii muntelui: „Everyone should pull a boat over a mountain once in his life„. Și fix așa mă simțeam eu, cu rucsacul de peste 10 kilograme în spate. Dar nu era doar asta. Duceam cu mine tradiții, obiceiuri, întrebări, o sumedenie de „pietre” care îmi stăteau cu încăpățânare legate de bocanci și le simțeam greutatea la fiecare pas.
Pe Alex l-am mai urmat apoi în călătorii, știind deja că fiecare dintre ele mă va scoate din zona de confort și mă va îmbogăți cu genul acela de amintiri, pe care le voi povesti cu ochii sclipind de bucurie. Vorbește puțin, dar spune multe, se bucură de fiecare clipă și pare că nu prea sunt situații care l-ar pune in dificultate, a trecut prin viață ținând cont de ceea ce îi aduce liniște mai mult decât de ceea ce este socially accepted, și nu m-am putut abține să nu îi pun câteva întrebări.
E limpede că pe munte te simți cel mai în largul tău. Cu cât mai înalt cu atât mai bine. Dintre toate sporturile pe care le puteai alege, cum de a fost acesta?
Nu cred că am ales eu, mai degrabă, muntele m-a chemat și nu mi-a mai dat voie să mă întorc. 🙂
De fapt, am trecut prin multe sporturi, de la judo până la șah, toate având farmecul lor în anumite etape ale vieții și fiind însoțite de emoții frumoase.
Cred că toate acele emoții din trecut și-au găsit forma finală și s-au maturizat pe munte. Aici am descoperit peisaje de nedescris, provocări ce-ți ridică nivelul adrenalinei la maxim și tot aici am început să mă descopăr mai bine și pe mine însumi.
Deci, nu am avut de ales, muntele m-a invitat, mi-a arătat o parte din “oferta” sa, după care nu am avut altă opțiune decât să continui să descopăr tot ce are de oferit.
Deseori oamenii pleacă pe poteci de munte ca să evadeze din civilizație. Tu însă, ai ales să îi iei cu tine pe aceia care își doresc să trăiască aceste experiențe. Fie că vorbim de Mont Blanc sau Făgăraș, este o mare responsabilitate. Ce te face să împărtășești aceste călătorii, cu noi, începătorii?
Evadarea din civilizație nu înseamnă neapărat și evadarea dintre oameni.????
În momentele în care descoperă muntele și își depășește limitele, omul uită de grijile cotidiene, se lasă purtat de moment, de aici și acum. Când apare acea strălucire în ochi, ce vine din suflet, am satisfacția că am și eu o contribuție și fac parte din acea revelație, din acele momente de fericire deplină. Poate sună romantic, dar cred că face parte din natura umană – să te bucuri de bucuria celor din jur.
De la calculator la sălbăticia din munți. Știu că ai lăsat în urmă o viață calmă, un job în domeniul financiar. Și se vede că ești împlinit. Ce sfat ai da cuiva care visează să facă pasul acesta?
Rețeta e foarte simplă, de altfel, cum ar trebui să fie orice în viață și poate fi explicată cu următoarele cuvinte: “dacă vrei să fii fericit – fii”. De la a visa și a face nu e decât un singur pas – să faci. Da, poate că primii pași vor fi mai grei, dar să nu uităm că, înainte de a alerga, noi am învățat să mergem. La început, cădeam de multe ori, dar de fiecare dată ne ridicam și continuam să facem următorul pas.
Tot ce trebuie să faci, este să nu-ți fie frică. Fă primul pas. După primul va urma al doilea și tot așa …
Un subiect sensibil acum, dar cu toții ne dorim să știm. Cu atât de multe restricții în ceea ce privește călătoriile și pasiunea ta, tu cum ai trecut prin pandemie?
Dacă vorbim de relația mea cu muntele, ea nu a fost afectată.???? Mai mult decât atât și nu numai în pandemie, muntele nu este un factor de îmbolnăvire ci invers: îți creează condițiile necesare ca să devii mai sănătos.
Iar pe timpul pandemiei, cu tot stresul provocat de decizii, limitări, instabilitate, sunt convins că drumețiile montane ar trebui să fie primul element în rețetele prescrise de medici.
Știi vorba aia: “an apple a day keeps the doctor away”? Aș adăuga: mâncat pe munte!????
Acum că se apropie cu pași repezi iarna, ce sfat ai da unui alpinist începător/mediu?
Sunt foarte mulți factori de luat în considerare când e vorba despre o tură hibernală.
Dacă e să sintetizez:
- Nu te duci de unul singur. Ideal ar fi să te duci cu profesioniști sau, cel puțin, cu cineva care are mai multă experiență … mult mai multă.
- Fă trasee mai ușoare decât crezi că poți face.
- Echipează-te și completează rucsacul astfel încât să fii pregătit chiar și pentru sfârșitul lumii.
Sunt multe sfaturi și reguli de urmat. Dacă ești începător, ideal e să apelezi la serviciile unui ghid montan bun, cu experiență. El te va îndruma atât în etapa de pregătire cât și pe parcursul turei, el va gestiona riscurile și va face totul pentru ca tu să ai o experiență frumoasă. Totodată, un ghid va urmări scopul principal: să te întorci cu bine înapoi. Pentru că ăsta este rolul lui cel mai important: siguranța ta!
Se vorbește mult despre echipamente necesare, grupurile de profil duc multe dezbateri despre ce îți trebuie pentru a fi în siguranță într-o astfel de călătorie. Dacă un începător ar dori să încerce acest sport, care sunt costurile?
Costurile nu sunt chiar atât de mari pe cât se crede. Multe lucruri pot fi substituite, împrumutate.
Evident că orice compromis duce și la neajunsuri (greutate, disconfort etc), dar, pentru început, atunci când faci primii pași pe munte, e ok și așa.
În timp, după ce ai înțeles că muntele devine a doua ta casă, începi să avansezi și pe partea de echipament. Excepție fac încălțămintea (ea trebuie să fie chiar bună) și elementele obligatorii de siguranță (trusa medicală, lanternă frontală, pelerină etc). Un ghid poate să te îndrume pe fiecare element în parte și să te ajute să-ți faci rucsacul, conform turei la care te duci.
Ești un nomad. Asta se vede din povestea ta. Ce planuri de viitor ai în acest sens? Dar pentru Go Nomad?
E greu să discuți despre planuri de viitor în perioada asta, atât de complicată. Planuri sunt multe și frumoase. Pe Go Nomad avem deja o parte din proiecte finalizate, ce-și așteaptă doar perioada când vom scăpa de restricții. Nu mă întreba despre acestea, căci sunt secret comercial.????
Pot spune, însă, că prin acestea vom oferi noi experiențe și nu numai legate de munte. Ceea ce le unește însă, este aceași filosofie, de care încerc să mă țin: să oferim modalități variate de odihnă activă. Vreau să dezvoltăm cât mai mult acest segment.
Vreau că, după câteva zile de concediu, petrecute alături de noi, să mai ai nevoie de câteva, pentru a te odihni după odihnă.????
Pe Alex îl puteți contacta pentru sfaturi sau dacă vreți să îi fiți tovarăși de drum, în turele sale aici: gonomad.ro sau pe pagina lui de Facebook.
Călătoria noastră, în munții Făgăraș, s-a încheiat a doua zi, însă ecoul trăirilor din acele zile încă le simt în viața de zi cu zi. Întorși înspre civilizație, am imortalizat momentul râzând: „hai să facem o poză ca și cum nimic nu s-a întâmplat!”. Am râs. Multe s-au întâmplat. M-am întors, așa cum era și firesc, un om nou. Unul mai curajos, mai răbdător și mai ales, am revenit acasă cu sentimentul că am descoperit ceva ce îmi face inima să vibreze.
E o alegere să pleci la drum și să te lași modelat de tot ceea ce vei întâlni: oameni, natură dezlănțuită, momente de liniște, momente de anxietate.
În urma noastră a rămas un munte care se transformă, în pregătirile lui pentru un nou ciclu de viață.
În față, totul era neschimbat. Ca și cum o lume întreagă s-ar dezvălui în cele mai tainice mistere ale sale doar acelora care sunt dispuși să o descopere …la pas.
