Am făcut sport de când mă știu. Nu de performanță sau foarte organizat, dar nu îmi amintesc o perioadă a vieții mele în care să nu fi făcut periodic mișcare.
Născută la Brașov într-o familie pasionată de schi, ai mei m-au pus pe schiuri înainte de a împlini trei ani. La prima coborâre pe care mi-o amintesc, aveam doi clopoței agățați de mâini ca să fiu ferită de către adulții de pe pârtie.
LOGISTIC ERA SIMPLU, MERGEAM PE JOS CU DOUĂ PRIETENE
Am fost un copil bolnăvicios. Am făcut toate bolile copilăriei, inclusiv scarlatină și hepatita A. Pe ultima am luat-o de la grădiniță și doctorii au realizat ce avusesem de fapt abia când le-am îmbolnăvit pe mama și pe bunica. Asta m-a facut extrem de slabă și fragilă în primul an de școală. Și mi-am dorit să devin balerină. Eram atât de hotarâtă, încat i-am convins pe ai mei să mă ducă constant vreo doi – trei ani. La un moment dat, probabil sătul de drumurile frecvente și lungi cu maxi-taxi din Piața Iancului, tata a hotărât că e cazul să schimb pasiunea. Și pentru că tot mică și slabă eram, s-au gandit ai mei că cea mai bună soluție era baschetul. Am făcut baschet o vreme în sala de sport a liceului Coșbuc. Logistic era simplu, mergeam pe jos cu două prietene. Nu m-a ajutat să cresc prea mult și nici prea talentată nu am fost la sportul ăsta, dar am învățat să driblez și să arunc corect și mi-am dezvoltat pasiunea din liceu pentru NBA.
De-a lungul timpului am învățat să înot (verile lungi la 2 Mai și Vama Veche cu gașca alor mei m-au ajutat să nu am nici un fel de teamă de apă), să merg cu bicicleta (folosită foarte mult în vacanțele la Brașov și la coborârile cu picioarele pe ghidon), să patinez pe gheață și ceva alte sporturi de echipă la care nu am excelat niciodată.
AM FOST UNA DIN PUŢINELE FETE DIN CLASĂ CARE NU AU FOST SCUTITE DE LA ORA DE SPORT
Cred că a fost un singur an în care nu am făcut sport, anul în care am învățat pentru admiterea la liceu. Ai mei nu m-au scutit niciodată de la ora de sport. I-am văzut pe fiecare fiind activi de-a lungul vieții: schi, bicicletă, tata a jucat tenis de masă ani de zile, mama a încercat toate formele de aerobic posibile. În 1993 am stat șase luni în SUA și îmi aduc aminte că mama mergea la toate orele de sport disponibile în sala familiior profesorilor din campusul universității și tata renuțase la mersul cu mașina la birou, în favoarea bicicletei.
Prin urmare, în liceu am fost una din puținele fete din clasă care nu au fost scutite de la ora de sport. Asta mi-a afectat inclusiv media generală pentru că refuzam constant să sar la ladă, profesorul era enervat de atitudinea mea, îmi dădea un trei și mă alegeam cu media 7 în trimestrul al doilea (cel cu orele de gimnastică în sală).
Am trecut și prin perioada aerobic sub orice formă. În facultate erau la modă casetele, ulterior dvd-urile vedetelor care se apucau de sport, de la Jane Fonda, la Cindy Crawford. Cea din urmă a lansat chiar un program de antrenament pentru proaspete mămici, primul putând fi început la șapte zile după naștere, lucru pe care l-am facut după fiecare din cele două nașteri. Apoi au apărut rețelele de săli de sport și am î cam toate orele de grup posibile.
MI SE PĂREA ÎNGROZITOR SĂ STAI O ORĂ ÎN BAZIN ŞI SĂ NU TE OPREŞTI
Multă vreme nu mi-a plăcut să alerg și aveam senzația că nu e pentru mine. Asta până când m-am apucat, influențată fiind de experiențele prietenilor sportivi. Și am văzut că pot alerga decent. Și apoi mi-am luat o bicicletă de șosea și ceva s-a schimbat. Mi-am dorit să fac ceva nou și doar un sport nu era suficient. L-am ales pe cel care îți permite să fii slab la toate cele trei, dar care îți oferă o satisfacție enormă la final. Aveam însă o problemă: înotul. Mi se părea îngrozitor să stai o oră în bazin și să nu te oprești. Până când nu mi s-a mai părut.
Am avut norocul unei familii care să înțeleagă pasiunea pentru sport și al unor prieteni apropiați care m-au încurajat constant și care mi-au oferit exemplul motivant. Nu sunt și nu voi fi sportivă. Sunt doar un om cu o cu totul altă meserie, care își dorește să fie sănătos, în formă și care să aibă etape noi de atins. În plus, mă ajută să îmi adun gândurile, să arunc energiile negative adunate în viața profesională. Iar timpul pentru antrenament îl faci și îl găsești singur atâta vreme cât ai motivația necesară.
