Aveam, fără vreo îndoială, flerul lui Hagi la șuturi cu boltă, poziționarea lui Kennet Andersson, trei punctele lui Reggie Miller. Mai târziu, explozia lui Del Potro, postura lui Brownlee.
“Pe vremea mea” este dușmanul imediat al progresului
Legitimarea mea a durat 3 luni, la un club de baschet de cartier. Cariera mea sportivă nici nu începuse bine, că se și terminase. Oricum, alesesem târziu și prost. Am prins acel iureș de popularitate al NBA-ului, care ne ținea treji în nopți de februarie, acel val de putere care desconsidera total orânduirea polilor și împărțea lumea între Est și Vest. Peste toate cele, visul de a deveni baschetbalist era și alimentat, dar și spulberat de ce se juca în America, făcând din baschetul european un fel de miuță cu mingea cât de cât în aer.
Imagine panoramică a unui stadion de fotbal dintr-un sat din Germania, in apropiere de Andernach.
Imagine panoramică a unui stadion de fotbal dintr-un sat din Germania, in apropiere de Andernach.(..)
Dacă te plimbi ca Motanul Încălțat printre podgoriile Germaniei, nu ai cum să nu observi la tot pasul, cam din 10 în 10 km, stadioane cum abia visam cu ochii deschiși când centram baloane în sufragerie sau când rupeam un tenis chinezesc cu iz de Converse, într-un volée cu final fericit și bară-gol. Dacă suprapui foaia de calc cu harta stadioanelor nemțești peste pagina cu rezultate și performanțe, înțelegi brusc ce înseamnă direct-proporționalitate.
Sport ID e un maidan, un loc de joacă pentru SPORT IQ și SPORT EQ, o lume de minecraft cu pixeli care așteaptă să fie aranjați
Nu am avut șansa cadrului desenat mai sus, nici piscine, nici acces facil la pârtii, dar vorba aia, ce nu știi, nici nu te omoară, nici nu te doboară, nici nu-ți răpește nicio frântură din extazul cu care câștigi cupa liceului, cu care dai trei ași la rând, nelegitimat și nelegitim, dintotdeauna bastarzi ai sportului.
“Pe vremea mea” este dușmanul imediat al progresului. Cu același zâmbet superior cu care tratăm noi arhaicele aventuri ale lui Nică, suntem la rândul nostru ridiculizați, pe bună dreptate, de generațiile mobile first, pentru bucuria de apartenență la maidan. Noul val, însă, de sport transformat în vector de stil de viață, îi atrage, rezonează cu matricea lor.
Șansele mele de calificare la Jocurile Olimpice sunt mici. Nu sunt nule, dar la o analiză atentă, aleg să-mi reinvestesc energia în construcția unui peisaj modern românesc, care să-l minuneze pe Motan. Avem, într-un fel, obligația druizilor, de-a duce mai departe pasiunea de maidan într-o foaie de calc. Una care să deschidă oportunități și să nască rezultate.
Sport ID e un maidan, un loc de joacă pentru Sport IQ și Sport EQ, o lume de minecraft cu pixeli care așteaptă să fie aranjați.
Mi-a spus cineva mai demult că revenirea asta a sportului e un trend care va trece, nimic mai mult. Nu știu ce să cred, zic doar să ne uităm cum s-a comportat în pandemie, vă dați seama ce poate face în libertate, pe maidan.
