fbpx
vineri, mai 24, 2024
spot_img
More

    Kayak Champions lansează “Vâslește pentru viață!” – un proiect de terapie prin sport pentru persoane vulnerabile

    Începând cu luna martie, https://www.facebook.com/kayakchampions – un club sportiv de caiac-canoe pentru copii și adulți, lansează un proiect de terapie prin sport adresat persoanelor vulnerabile din București și zonele limitrofe. “Vâslește pentru viață!” urmărește să ofere cât mai multor persoane din categorii defavorizate ocazia de a practica o serie de sporturi nautice relaxante, în perfectă siguranță, într-o comunitate cu valori similare.

    Participarea la activități sportive comunitare poate ajuta la reducerea stigmatizării și discriminării asociate cu dizabilitățile sau alte forme de vulnerabilitate. Beneficiile sunt multiple la nivel fizic, psihic și mental și includ creșterea stimei de sine, dar și a motivației de a stabili și urmări obiective legate de starea de sănătate. Nu în ultimul rând, persoanele vulnerabile dobândesc abilități sociale vitale, își dezvoltă independența și învață să comunice eficient în echipă.

    Vâslitul în caiac sau în barca dragon este un mijloc excelent de incluziune socială și terapie pentru categorii defavorizate precum persoanele cu handicap locomotor, copiii din centrele de plasament, supraviețuitori ai cancerului, nevăzătorii, copiii și tinerii cu sindrom Down. Ne adresăm persoanelor interesate de mișcare în aer liber, de învățarea unor abilități noi și care doresc să socializeze într-un context deschis și nediscriminant.” explică Marian Baban, președinte Kayak Champions, Maestru Emerit al Sportului. 

    Participarea la activități este gratuită pentru toate persoanele vulnerabile, în limita numărului de locuri disponibile și în funcție de program. 

    Antrenamentele se desfășoară la sediul clubului, pe lacul Titan din Parcul Alexandru Ioan Cuza din sectorul 3, București. 

    Beneficiarii pot vâsli în caiac simplu sau dublu, sau pot forma o echipă de dragon boat. Persoanele vulnerabile trebuie să aducă o adeverință medicală care atestă faptul că sunt apți pentru acest sport; participanții vor fi instruiți de antrenorii clubului și supravegheați pe toată durata activității sportive. În funcție de caz, pot primi și un partener cu experiență pe toată durata antrenamentului, pentru siguranță.

    Echipa de proiect este formată din traineri specializati, psihologi și alți specialiști care oferă suport în funcție de nevoile speciale ale persoanelor participante la activitate.

    Există numeroase studii* care arată că mișcarea repetitivă cu partea superioară a corpului ajută la prevenirea și managementul limfedemului, o complicație frecventă în oncologie. Inspirați de poveștile de succes ale comunităților de supraviețuitoare de cancer din toată lumea, în 2020 ne-am decis să dezvoltăm serviciile oferite de club, adăugând și disciplina dragon boat. Extinderea către mai multe categorii de persoane vulnerabile a venit natural, pe fondul cererii crescute și a rezultatelor benefice observate de către participanții la antrenamente. 

    Acordăm o atenție sporită femeilor, deoarece au un grad mai mare de vulnerabilitate – 93% dintre femeile cu dizabilități nu practică niciun sport 

    În același timp, femeile reprezintă doar o treime din sportivii cu dizabilități participanți la competițiile internaționale**. Este momentul să schimbăm aceste statistici!“, adaugă Cristina Baban, antrenor dragon boat în cadrul Kayak Champions.

    Caiac-Canoe este un grup de sporturi nautice care se practică cu ambarcaţiuni uşoare, ce folosesc diferite tipuri de vâsle nefixate. Caiacul este un sport care dezvoltă echilibrul, forța, îndemânarea, capacitatea de efort și atenția distributivă. Dragon Boat este o barcă lungă de 12 metri, în care vâslesc 10 sau 20 de persoane, coordonate de un toboșar și ghidate de un cârmaci. Este un sport de echipă care sporește sincronizarea și atenția distributivă.

    Pentru mai multe detalii despre program sau pentru a înscrie persoane vulnerabile în proiect ne puteți contacta la adresa contact@kayakchampions.ro.

    Înființat în anul 2017, Kayak Champions este primul club sportiv de caiac – canoe din București care se adresează în egală măsură copiilor și adulților

    Sub îndrumarea unor antrenori calificați, cu experiență internațională, se pot practica mai multe sporturi nautice la nivel de agrement sau competițional. Este vorba despre caiac sprint, disciplina olimpică a acestui sport, dar și caiac polo, caiac de tură, stand up paddle sau dragon boat. 

    Clubul a organizat numeroase evenimente sportive printre care cantonamentul de pregătire al echipei naționale de caiac-canoe care a participat în anul 2018 la Youth Olympic Games, primul meci internațional de caiac polo din România susținut în compania echipei Marii Britanii, Turneul internațional de caiac polo București 2019 în compania echipei Israelului, Cupa Titan sau Cupa Danubius. Kayak Champions organizează și singura competiție de caiac-canoe din București destinată în exclusivitate sportivilor amatori: Kayak Challenge Family & Friends.

    Clubul își propune să dezvolte comunitatea practicanților de caiac-canoe din București, să încurajeze adoptarea unui stil de viață sănătos și practicarea sportului pentru persoanele vulnerabile, promovând o atitudine responsabilă față de mediul înconjurător.

    * https://www.ibcpc.com/resources-1

    ** https://www.un.org/development/desa/disabilities/issues/disability-and-sports.html

    Raluca Mihăilă
    Raluca Mihăilăhttp://adrenallinamedia.ro/
    În cei 17 ani de experiență din domeniul comunicării, Raluca a alergat cu entuziasm între PR, comunicare internă și organizare de eveniment și a ajuns la finish cu multe lecții învățate. A fondat împreună cu Roxana Lupu prima agenție de comunicare și evenimente nișată pe sport și viață sănătoasă, precum și Asociația Adrenallina Media. Este nutriționist acredidat și îndrumă oamenii spre un stil de viață sănătos.

    Recente

    RECOMANDĂRI

    spot_img

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.