Ziua 14
Dimineața ne-a găsit cu o ninsoare de iarnă, un cer înnorat, mic dejun târziu și plecare către Dingboche. Un traseu lejer de puțin peste 1 ora, apoi ceva chestii administrative și un prânz bun.
Cam astea au fost coordonatele primei părți a zilei. A fost o zi de relax, așa că după amiază am plecat la cafeneaua din localitate – Cafe Himalaya. Ne-am adunat câțiva oameni la căldură și cafea bună, mai ales că afară ningea ca-n povești.
Fiind mulți, din diferite țări (India, Mexic, Danemarca, Germania, Elveția și Nepal), timpul a trecut repede, cu povești specifice fiecăruia, dar și cu produse delicioase.
Apropo de cafenea, o locație super pentru zonă, cu un aer boem, cu multe obiecte decorative, tablouri și cărți specifice munților Himalaya. Este o afacere de familie, preluată de aproximativ 10 ani de către copii – Tsering Palzor Sherpa (25 ani), cofetarul și fratele său de 26 ani – responsabilul cu cafeaua. Foarte fain e că toate produsele cafenelei sunt făcute de către cei 2 frați, care au învățat rețetele de la părinți și de pe internet. Tsering ne-a încântat cu câteva povești despre economia locală și dinamica turismului.
Bineînțeles că seara s-a încheiat cu cina și de acum obișnuita partidă de cărți.
Ziua 15
Astăzi este prevăzut un drum mai lung, de circa 6 ore, între Dingboche și Lobuche 4930 m altitudine.
După o urcare scurtă și abruptă începută direct de la cazare, ajungem pe un platou cu o priveliște superbă, mai ales că și vremea era foarte bună. Fotografii din toate direcțiile. Întâlnim un grup numeros de români veniți pentru traseul spre Everest Base Camp. După nelipsita poză de grup cu steagul, ne promit că ne vor susține la finalul curselor în Namche Bazar.
Traseul urmează circa 4 km pe o alee largă, nepali flat (drum drept dar nu prea) cu vedere asupra munților înalți și văii adânci. Multă lume pe acest traseu, inclusiv persoane în vârstă înaintată care merg ușor ușor către EBC. Ne-am bucurat de acest peisaj însorit și am făcut pauze, am jucat diverse jocuri, am socializat. După cam 2 ore ajungem la Thukla 4620 m, servim masa și facem o mică pauză .
Urmează o pantă abruptă și lungă, apoi un interesant memorial în cinstea celor decedați pe înălțimile muntilor Himalaya.
De aici, în 30 min ajungem în mica și rustica localitate Lobuche, 5030 m altitudine. Multă lume la locul nostru de cazare, din diferite locuri ale lumii, fiecare cu obiceiurile sale (pentru mine ies în evidență cei care mănâncă cu mâna, fără tacâmuri).
Iar suntem pe relaxare, facem o plimbare prin sat și apoi…. trecem pe cărți. De joc!! Altfel trece timpul și astfel te împrietenești cu ghizii nepalezi.
Ne apropiem cu pași repezi de ziua competiției. Abia așteptăm emoția unei alergări la altitudine și în condiții de concurs.
P.S. Am rămas puțin în urmă cu povestea, nu am avut net, dar voi actualiza.
Ziua 16
Ziua 16 a fost dedicată unui drum scurt, de aclimatizare, de la Lobuche 5030 m la Gorakshep 5180 m, timp estimat 3 ore pentru 3 km .
Îl parcurgem ușor, la pas, cu gândul că ne apropiem de Everest și putem vedea cu ochii noștri măreția acestui vârf.
Odată ajunși (prea repede!! ) în Gorakshep, o bază de tranzit către Everest Base Camp (dar cu teren de volei), servim prânzul. Împreuna cu Brando și Daniel (mexicanii) plecăm în tabăra de bază. O distanta de 3 km ce am parcurs-o în 1h30.
Drumul are câteva pasaje mai grele, pline de pietre, fără a pune însă probleme deosebite, cu vedere asupra Nuptse și asupra văii Khumbu, care duce chiar la baza Everest. Deoarece e final de sezon, se strânge totul din EBC și se transportă către vale. Cum? Cu porteri. Te lasă fără grai când vezi câte pot duce pe spate, dar și cu iaci ce coboară fără prea mare greutate prin acele pasaje pline de pietre.
De sus, de pe o culme, se vede tabăra de bază ca un mic orășel, plin de corturi, înconjurat de munții înalți și ghețari.
Ajungem în tabară, facem ședința foto, servim un ceai și ne întoarcem în Gorakshep. A fost doar încălzirea.
Ziua 17
Ziua începe foarte bine, cu un soare strălucitor, nu prea frig. Unii dintre noi au urcat dis de dimineață pe un vârf din apropiere, Kala Pattar 5648m ce îți oferă o priveliște frumoasă asupra vf Everest, Nuptse, Changtse. Eu am dormit mai mult, fiindcă mă simțeam puțin obosit.
După micul dejun, ne despărțim de Elena care participă la Half Maraton și are startul din Dingboche. Restul echipei, pleacă către EBC, parcurge traseul repejor și iată-ne ajunși din nou în tabăra de bază. De data asta, mult mai multă zarvă. Mulți oameni care se pregătesc pentru cursa de a doua zi, mulți oameni care se ocupă de logistica concursului, multă forfotă legată de competiție. Lipsesc cățărătorii care au finalizat expedițiile – vine musonul. Odată ce primim camerele, pardon, corturile, ne retragem să ne aclimatizăm – pe toți ne lovise o stare de leneveală… După prânz, facem o plimbare prin bază, doar nu o să dormim toată ziua. La linia de start, aflată chiar lângă ghețar, întâlnim alți concurenți, îi găsim și pe campionii nepalezi, poze, o atmosferă faină. Ne facem apoi pregătirile de concurs, odihnă (din nou) și o cină bună, cu dal bhat cu pui, foarte bun!
Urmează o zi grea, cu trezit la ora 4 și start la 6 pentru mine – ultramaraton, iar pentru Geo la 7 – maraton.
Maratonul Everest este un eveniment internațional de alergare la altitudine, care se desfășoară pe 29 mai în fiecare an, de la tabăra de bază Mt. Everest și celebrează ascensiunea istorică de succes a Muntelui Everest de către Late Tenzing Norgay Sherpa și Sir Edmund Hillary, pe 29 mai 1953.
La acest eveniment iau parte alergători din toate categoriile sociale – de la profesioniști la amatori. Maratonul Tenzing Hillary Everest nu e doar un concurs de alergare, este o experiență pe care să o ai măcar o dată în viață.
Ziua 18
Și a venit ziua concursului!
Trezit la ora 4, vremea foarte bună, servit un mic dejun frugal, ultimele pregătiri și iată-ne la ora 6 la startul probei, chiar lângă ghetar – 5364 m altitudine. Suntem 15 alergători la proba de 60 km – ultramaraton, dintre care 5 sunt localnici.
La ora 6 fix pornim ca din pușcă, mai mult localnicii decât noi restul. Încurajări multe de pe margine până la ieșirea din EBC, o atmosferă plăcută ce te pregătea pentru ce avea să urmeze.
Ies din bază primul internațional, dar, după o mica pantă, mă depășește un francez. Nu-i bai, îl prind eu pe coborâre că doar avem …și tot avem! Și nu trece mult timp că-l văd în fața mea – alerga bine, dar din cauza vitezei prea mari, a suferit o accidentare. Merg destul de bine (doar e vale), trec prin localitățile pe care le-am văzut la urcare, turiștii mă încurajează, mi-am mai revenit și cu suflul, deci sunt pe drumul cel bun. Trec de Dingboche, unde s-a dat startul la semimaraton, ajung o concurentă, apoi pe Lizzy (colega noastră de echipă din Germania) și Nudu (sherpa nostru) și în scurt timp ajung la bifurcația dintre maraton și ultra. 3 ore până aici. Din acest punct, conform regulamentului, ne însoțește un localnic ca să nu ne pierdem. Și tot de aici începe și greul, cu urcări multiple și drumuri necunoscute.
Trec de Pangboche, urc la peste 4000 din nou, apoi o localitate liniștită, parcă uitată în timp – Phortse, urcări lungi pe curbe de nivel (care mă cam termină), intrăm pe Valea Gokyo cu priveliști deosebite, chiar și asupra traseului de întoarcere ce se află pe celălalt versant. Pe una din acele urcări mă depășește un alergător polonez, mi-am propus să stau în coasta lui, dar urcările îmi dau mari bătăi de cap.
Ajungem la Nha La (extrema buclei noastre), intrăm să mâncăm o supă, dar când aflu ca polonezul are doar 20 min în fața mea, m-am decis să plec.
Zis și făcut, am plecat singur, însoțitorul meu a rămas să mănânce, iar eu, neatent fiind, am greșit drumul. Nu știam pe unde să traversez râul, vedeam drumul, dar apa era prea puternică. 40 minute am pierdut! Noroc cu un cioban care mi-a spus ce să fac. Am revenit în cursă, fără localnicul meu, dăi bătaie, treceam prin diferite așezări, cu oameni faini, la un moment dat mă reîntâlnesc cu localnicul meu, se tot aleargă pe un platou până când intrăm într-o pădure de rhododendron deosebită, cu multe cascade, de unde începe o coborâre. Tot mă uitam la ceas, kilometrii scădeau dar timpul tot lung era până la final.
Abia când s-a terminat coborârea am înțeles de ce mai era așa mult timp până la finish.
Urma o urcare abruptă si luuunga! Greu, foarte greu mi-a fost. Odată ajunși în vârf, în Mongla, văd că am circa 11 ore și 10 min de la start, așa că dau drumul la picioare si începe o coborâre în mare viteza, circa 9 km. Către final, vine și Geo în întâmpinare și ajung la finish în 12 ore și 2 minute. M-a primit multă lume cu bucurie, aplauze și voie bună.
Eram epuizat după efortul de final, dar foarte bucuros de ceea ce se întâmpla!
Am terminat cu bine acest concurs greu din cauza altitudinii la care se desfășoară – majoritatea peste 4000 m altitudine, dar și pasajelor tehnice, cât și distanței de 60 km. Final – locul 2 internațional.
P.S. Geo a terminat pe locul 2 internațional proba de maraton, iar Elena, la prima ei participare la un concurs, pe locul 2 proba de semimaraton. O super realizare pentru toți 3. La cât mai multe să avem!
Zilele 19-20-21
A venit și ziua asta! Cu sacii-n căruță și obiectivele îndeplinite, putem pleca liniștiți înapoi către Kathmandu!!
3 zile în care revedem traseul parcurs în urma cu circa 2 săptămâni, dar acu’ e altceva. Ne luăm la revedere de la Namche Bazar, apoi, la ora la care copiii mergeau la școală, îi dăm agale la vale prin satele de munte, cu privirea în toate locurile ca să putem rămâne cu cât mai multe din acest peisaj fain.
Drumul ne conduce și pe la un turneu local de volei, cu o atmosferă plăcută.
Petrecem o noapte la Beer Garden în Phakding și una în Lukla, unde facem și petrecerea de final de expediție, bineînțeles cu muzică, dans și voie bună. Tot aici ne luăm rămas bun de la echipa noastră de suport, Mindu Sherpa, Pmba Chhiri Sherpa, Ngodu Sherpa, Chandra și echipa de porteri – de mare ajutor ne-au fost.
Dar ziua nu putea trece fără să-l sărbătorim pe Geo, mulți ani trăiască!!!
Dimineața, cu greu plecăm din Lukla cu avionul către o altă localitate (iar a durat ore întregi până am prins vremea bună de decolare), unde ne lovește în plin un val de căldură. De aici, cu un autobuz, începem un drum lung ca timp, circa 6 ore pentru 150 km, prin localități mai mari sau mai mici, dar nici una nu mai seamănă cu muntele, sunt la fel ca în Kathmandu. Foarte aglomerate, murdare, trafic intens…
Într-un final, ajungem la hotel – o oază de liniște și verdeață. Abia așteptăm piscina!
Ne apropiem de sfârșitul aventurii din Nepal, dar mai avem ceva interesant – un safari cu elefanți.
Credit foto: arhiva personală Edi Petrov și Geo Munteanu
