Zilele 1 și 2
Zilele 1 și 2 în Nepal au fost despre capitala Kathmandu, un oraș cu circa 3 milioane de locuitori pe o suprafață de 50 km2, înghesuit, aglomerat, zgomotos, fără spații verzi și fără condiții de păstrare a curățeniei și a mediului înconjurător!
Am umblat continuu prin centrul istoric al orașului, plin de comercianți, clădiri vechi și temple mai mici sau mai mari. Templul maimuțelor a fost cel mai impunător, așezat fiind pe un mic vârf de munte, de unde aveai o panoramă faină asupra întregului oraș.
Cel mai interesant a fost când, plimbându-ne pe străduțele înguste, am intrat la o petrecere care s-a dovedit a fi o nuntă tradițională. Am fost primiți ca oaspeți de seamă, am mâncat, băut și dansat.
Chiar ne-am simțit ok în acest mediu nou, cu totul diferit de acasă. Ne pregătim de munte și de noi experiențe.
Ziua 3
Gata cu zgomotul și aglomerația din Kathmandu! Plecăm către obiectivele noastre!
Zis și făcut – ora 04.30 îmbarcarea în autobuz către aeroport, ora 06.00 – un zbor de 30 minute către Lukla și de acolo la pas către vârfuri.
Ehehe, nu e chiar asa ușor, muntele cere sacrificii și răbdare, vii către el ca la ceva sfânt. În aeroport ne-a fost pusă răbdarea la încercare – trebuie să așteptăm pană se face vremea bună. Dar pana când? 1 ora, 2…3…4…nuuu, au fost 5 ore, dar bine că am ajuns în Lukla, pe unul din cele mai periculoase aeroporturi din lume.
De aici, pe o vreme ploioasă, dar caldă, la drum ușor pentru 3 ore, către o mica localitate la 2610 m, Phakding.
Cum e Nepalul aici nu se compară cu capitala Kathmandu – curățenie, bine organizați, ospitalieri, muncitori! Pe drum, foarte multe tea house-uri – case pentru oaspeți cu felurite produse cărate într-un mod aparte de șerpași, în coșuri speciale.
Despre peisaje, ce să zic, vegetație multă, văi adânci, munți înalți, încă nu am ieșit în golul alpin. Foarte fain la Phakding e că am servit o cină copioasă, fără carne, din legume cultivate de localnici.
PS: ieri au fost alegeri locale și se așteaptă cu nerăbdare rezultatul disputei politice dintre partidul comunist și partidul democratic.
Zilele 4 și 5
Așa cum îi stă bine călătorului, după un mic dejun foarte bun, am pornit la drum din Phakding 2640m către Namche Bazar 3440m. Un drum foarte fain, un fel de promenadă pe marginea unui râu pe care-l traversezi de câteva ori pe poduri suspendate, cu multe tea house-uri care îți oferă de toate (prețurile sunt foarte ok). Într-una din pauze am avut timp și de o mică partidă de biliard, să vedem cine-i mai bun la altitudine.
Pe drumul în urcare întâlnești oameni din toată lumea, dar și localnici și porteri care te impresionează cât de ușor pot duce în spate bagajele supergrele. În ultima parte a traseului se urcă accentuat, mai treci un pod suspendat ce se află la o înălțime ce-ți dă puțini fiori și intri în Namche Bazar, un oraș așezat în trepte, ce-ți oferă de toate: pe lângă produsele locale, găsești și magazine de firmă, dar și câteva cafenele, baruri și Irish Pub-ul aflat la cea mai mare altitudine.
Am făcut și noi un tur al localității și, ce să vezi, iar am ajuns la… o nuntă! De data asta o nuntă tibetană, cu oameni îmbrăcați tradițional și foarte ospitalieri. Bineînțeles că am stat și noi și ne-am simțit super bine (mai ales o băbuță ne-a distrat maxim cu felul ei de a fi). Ne-au servit cu produse tradiționale foarte bune, cu ceai din unt Po cha (ceai negru, unt din lapte de iac și sare).
Peste noapte a plouat foarte mult. A urmat o zi cu nori și ceață multă. Nu se vedea nimic în jur, dar tot am ieșit și am făcut o plimbare de aclimatizare pe la muzeul Everest (o casă tradițională a șerpașilor, o galerie foto cu persoanele/șerpașii care au făcut istorie în Himalaya și o galerie cu fotografii despre obiceiurile și oamenii locului).
Foarte fain apoi a fost că am urcat la 3880m unde tocmai s-a deschis o galerie cu obiecte de artă realizate din deșeuri reciclabile – Sagarmatha Next, din dorința de a promova soluții inovative și sustenabile pentru managementul deșeurilor în zona Khumbu (odată cu dezvoltarea turismului, cantitatea de deșeuri a crescut în aceeași măsură).
Pe după amiază, normal ca am profitat de timpul liber și de vremea mai bună și am făcut o alergare scurtă, 10 km, pe traseul de maraton. Puțină recunoaștere nu strică!
După atâta mers și alergare, a venit și un bine meritat duș. Dar unde găseam (eu și Geo) cel mai bun duș? Afară, în aer liber, cu apă rece de izvor!
Sperăm să urmeze zile însorite (chiar dacă o să avem de furcă cu arsurile) în care să ne bucurăm de priveliștile minunate.
Ziua 6
De data asta, dimineața ne-a întâmpinat cu un soare frumos, de după munți, astfel încât de acum obișnuitul nostru ceai masala l-am servit într-o atmosferă de optimism, în speranța că vom vedea de acum încolo minunatele peisaje din Himalaya. Și asa a fost!
Am pornit la drum din Namche Bazar către Deboche (3745 m), din nou pe un fel de promenadă, cu văi adânci și munți înalți de jur împrejur. De la una din terasele de pe drum se vedea foarte bine Ama Dablam (6856 m), unul din cele mai tehnice vârfuri, căutat de către alpiniști (denumit și Matterhornul Himalayei). Pe traseu, asa cum ne-am obișnuit, mulți călători și mulți porteri cu încălțări neadecvate ce cară tot felul de lucruri, pietre, mașini de spălat, saltele, bagaje, etc.
Coborâm pe traseu ceva altitudine, ca să servim un prânz minunat la o terasă cu priveliște super.
Bineînțeles că după acea coborâre vine și urcarea, una dificilă, de aproximativ o ora, până la mănăstirea tibetana Tengbouche (3867 m), foarte interesantă. A fost grea urcarea, dar foarte faină, printre mulți rododendroni, cu priveliște super către munții înzăpeziți și către valea de unde veneam.
Finalul zilei îl petrecem la lodge Rivendell, unde, ca de obicei, servim o cină foarte bună, dar cel mai interesant e ca l-am întâlnit pe Dawa Sherpa, un tip la 35 de ani, care se cățăra pe munții din Himalaya de pe la 12 ani împreună cu tatăl său. Abia se întorsese de pe Anapurna. Printre cuceririle lui se găsesc: de 8 ori Everest, Ama Dablam, Manaslu și alte vârfuri. O super seară, cu povești minunate din lumea alpinismului.
Urmează o perioadă fără semnal, doar noi și înălțimile Himalayei, dar revenim cu povestea.
Zilele 7 și 8
Plecăm de la Dawa Sherpa cu gândul că vom realiza și noi ceva măreț: Island Peak + Everest Maraton. Avem din nou un traseu de plimbare, cu mulți turiști și porteri, trecem pe un pod suspendat și nici nu ne dăm seama că am și ajuns în Pangboche, o localitate mică, dar frumoasă, aflată la 3985 m altitudine. Cu privirea către zonele superbe, ba în dreapta către impunătorul Ama Dablam, ba în față către Everest sau către porteri să vedem cam cu ce ne-ar mai putea impresiona prin ceea ce cară, ne mai întâmpină și o turmă de capre sălbatice, timpul a trecut repede.
De aici, echipați corespunzător pentru a ne proteja de soarele arzător în combinație cu vântul, urcam ușor către Dingboche 4400 m altitudine, o localitate mică de doar 200 persoane, dar cu cafenele, printre care și un internet cafe, french bakery și 26 de lodge-uri pentru cazare. Se spune că e cel mai bun loc de aclimatizare în drumul către Everest Base Camp.
Dacă așa e să fie, ne cazăm și noi aici, ca să putem avea un drum ușor în continuare.
A doua zi, după micul dejun, facem o excursie de aclimatizare pana pe vârful Nangkartshang 5,083 m, de unde ar fi trebuit să avem o priveliște asupra mai multor vârfuri, dar norii nu ne lasă.
Ca să putem sa ne dezmorțim, după masa de prânz, am ieșit cu Geo și am făcut puțină mișcare, că nu se putea altfel.
Pe seară, regrupăm echipa cu 2 mexicani care au făcut recunoaștere pe traseul de ultra, socializăm puțin și trecem la odihna necesară aclimatizării.
Sunt câteva zile de relaxare înainte de Island Peak, necesare de altfel pentru a putea urca la 6160m.
Zilele 9 – 10
Dingboche 4400 – Chhukhung 4730
2 zile de odihnă și aclimatizare. Drumul între cele 2 puncte, cu o vreme întunecată, fără să vedem prea multe în jurul nostru.
Chhukhung, câteva lodge uri, dar al nostru – Khang Ri Resort, arată cel mai bine, condiții foarte bune (televiziune, internet, etc) pentru altitudinea la care ne aflăm. Dacă tot suntem pe relaxare, după masa de prânz am încins împreună cu ghizii noștri Pemba, Mimbu și Chandra o partidă de cărți – yaniv, joc cu origini nepaleze (Doblo în limba nepaleză). Bineînțeles că ne-a prins ora 10 seara, dar a fost super.
Următoarea zi a început cu un minunat răsărit, la ora 5, de îți venea să stai doar să admiri munții. Am făcut o ședință foto împreună cu colegul meu de cameră, elvețianul Benny, dar nu puteam să-i las pe Geo și Elena să rateze așa ceva, asa că, le am dat și lor trezirea. Era și ziua Elenei (sfinții Constantin și Elena) – trebuia să înceapă ziua cu bine!
Ziua a continuat cu obișnuitul mic dejun și o ieșire de circa 3 ore pe vârful Chhukhung 5350 m (o famile de vulturi mari ne-a făcut primirea), în care, împreună cu Geo am făcut și antrenamentul de alergare la vale (plăcerea noastră!)
Pe după amiază au urmat verificarea și completarea echipamentului, împreună cu 2 ore de pregătire tehnică (cățărare și rapel).
Se apropie ziua vârfului, sperăm că vremea să fie una foarte bună.
P.S. Seara am urmărit un meci de volei feminin din campionatul Asiei între…. Nepal și India, disputat la Kathmandu. Nu m-aș fi gândit la un astfel de meci!
Zilele 11 – 12 – 13
Cele 3 zile sunt despre recordul nostru de altitudine, despre puterea noastră de a ne depăși limitele, despre ajutorul pe care l-am primit pentru a reuși, dar și despre cei care ne susțin și ne încurajează.
Au fost 3 zile în care am reușit să ajungem la altitudinea de 6189 m – Island Peak (Imja Tse), după circa 11 ore de cățărare și apoi circa 3 de coborâre.
Aventura începe după ce am ajuns în tabăra de baza la 5100 m, unde am făcut ultimele pregătiri și apoi ne-am pus la somn. La ora 00.00 era trezirea, iar la 1AM urma să plecăm. Asta dacă ne lăsa vremea, pentru că la ora 19.00 ningea și era înnorat.
La ora 00.00, Suman ne-a dat trezirea. La 01.00 plecăm!!! Cerul era senin. După aproximativ 1 km începem urcarea pieptiș, la frontală, trecem peste niște pasaje tehnice, de scrambling, urcăm abrupt și după câteva ore ajungem la punctul unde trebuia să punem colțarii. Se luminase deja.
Ne legăm în coardă și trecem apoi peste câteva crevase și ajungem la un perete vertical pe care trebuia să-l cățărăm, cu ajutorul jammer-ului (blocatorului). Mi-a trecut prin cap să renunț, dar urcarea a trecut repede, iar vârful părea aproape. Dar de unde așa aproape? Au fost nu știu câte lungimi de coardă, urcate greu, Geo era și el greoi pe urcare, dar Elena ne împingea din spate. Noroc cu ajutorul prietenilor noștri nepalezi – Mindu, Nudu și Pemba, care au avut răbdare cu noi și ne-au dus până pe vârf. Greu, foarte greu, dar am ajuns! Fericiți de aceasta ispravă, chiar dacă vârful era acoperit de nori și ceață și nu am văzut nimic în jurul nostru.
A urmat coborârea în rapel (ne-a dat o mulțime de bătăi de cap) și apoi pe drumul abrupt și plin de stânci făcut la urcare. Curios, coborârea a părut mult mai puțin tehnică decât urcarea.
Mare ne-a fost bucuria când un puști de 18 ani, din echipa tehnică – Adi, ne aștepta cu băuturi isotonice pe traseu. Puțin peste 14 ore am ajuns în tabara de bază și am căzut rupți de oboseală. Nici de mâncare nu am mai avut chef (doar un castron de floricele). Eu și Geo eram cam terminați, dar am dormit bine și a doua zi am fost mult mai ok.
După un mic dejun foarte bun în tabăra de bază, am început coborârea. Vremea era magnifică, cu vârfuri înzăpezite de jur împrejur. Am ajuns în Chhukhung unde am și înnoptat.
Pentru că toată echipa a reușit urcarea pe vârf, am primit o super cină (supa tradițională nepaleză și la felul doi, pe lângă cartofi, paste și momo – un fel de colțunași cu cocă din făină de orez).
Cu burta plină, am încins iar un joc de cărți (Dumbal), la care Pemba își arată măiestria și norocul și ne bate măr.
Primul obiectiv bifat, urmează al doilea: Everest Maraton, care pare acum un fleac.
Va urma…
Credit foto: arhiva personală Edi Petrov și Geo Munteanu
