fbpx
joi, iulie 18, 2024
spot_img
More

    Islanda – dintr-un far în altul cu RupicapraTeam

    Islanda este în mod incontestabil www.sportid.ro/destinatiedesport-islanda/. Cu alte cuvinte, e nevoie de picioare tari, inimi puternice, kilometri, watti și calorii consumate, ca să poți spune că ai simțit acest loc.

    Totuși, pentru a parcurge insula asta pe bicicletă, mai ai nevoie de ceva în plus: o doză mare de “eu nu am stare” și de o cantitate și mai mare de “nimic nu îmi stă în cale“:-)

    “Islanda nu poate fi explicată sau înțeleasă, ea trebuie experimentată și trăită” – așa a început discuția noastră cu https://rupicapra.eu/.

    Ei sunt cinci prieteni și un drum de 1000 km în mijlocul pustietății, cu 11650 m de altitudine pozitivă, prin cele mai îndepărtate zone ale insulei, departe de civilizație, în natura sălbatică din Islanda, străbătut în regim de auto-susținere (mai exact, pe biciclete cu tot echipamentul, corturile pentru dormit, toată mâncarea, pedalând adesea mai multe zile fără să se întâlnească cu nicio persoană).

    Traseul leagă cea mai directă linie posibilă, parcurgând cel mai sălbatic traseu, dintre cel mai estic punct al insulei (Farul Dalathangi) și cel mai vestic punct (Farul Bjartangar), traversând deșerturi de nisip și rocă vulcanică, râuri nesfârșite, plimbându-te zile întregi pe lângă cei mai mari ghețari din Europa. 

    Mai mult de jumătate din traseu se desfășoară în afara drumurilor cartografiate, extrem de îndepărtate, urmând doar drumuri temporare fără nume, prin intermediul unei piste GPS. 

    Aici vremea este extremă chiar și vara, dat fiind că Islanda este o insulă izolată în mijlocul oceanului, cu Cercul Polar traversând partea sa nordică. Munții Highlands, adaugă un plus și uite așa ai parte de vânt constant, ploi abundente și dese, cu temperaturi medii de 8 grade Celsius și minime de -5 grade Celsius în timpul nopților reci.

    Péter Hadnagy, Alpár Katona, Lehel Mezei, Zoltán Szénási și Csongor Vágási sunt cei care și-au luat inima în dinți și au pornit în aventura #IcelandTraverseEW în august 2022.

    Cum îți răsare totuși acest gând, te trezești așa într-o dimineață, caști, te întinzi un pic și îți zici: parcă m-aș duce să cuprind toată Islanda de la Est la Vest?

    “Suntem membri ai Clubului Sporturilor Montane Rupicapra, un club sportiv și un grup de prieteni cu o poftă incontrolabilă de aventuri, care implică mișcare în natură, preferabil în munți sau locații departe de civilizație și de cotidian. Această dorință naște nenumărate idei, dar multe se pierd în negura vieții, poate din lipsă de timp sau de sclipire. Unele sunt însă lumină pură, irezistibile, și energia asta le transformă în aventuri frumoase.

    Traversarea Islandei pe bicicletă are o origine simplă: unul dintre noi a vizionat un filmuleț pe Youtube despre un grup de 4 cicliști care traversau Islanda prin interiorul insulei, un demers care se mulează perfect pe apetitul nostru. Ne întâlnisem ocazional la o bere și colegul a pornit entuziast acest filmuleț, la care reacția grupului a fost intensă și imediată. Scânteia l-a declanșat pe unul dintre colegi -‘hai să facem și noi!’ … la care a urmat instant – ‘sună bine!’,  – ‘da măi, ce fain ar fi’,  – ‘băieți, asta ar fi chiar tare’.

    Péter a dat verdictul cu – ‘no, mai stăm? eu m-am dus!’ ???? … o frază deja celebră și care e funny dar și serioasă în același timp. 

    Așadar, totul a fost o decizie rapidă și de moment, când în loc de ‘nu putem face asta’ s-a rostit prima întrebare: ‘Ok băieți, cum facem asta?’ O întrebare care a dat viață aventurii și a stat la baza pregătirii noastre în următorul an și jumătate.

    Nu ne considerăm cicliști experimentați și la momentul respectiv nu aveam neapărat pregătirea necesară pentru o aventură de genul acesta, practic nici nu ne dădeam seama de toată complexitatea turei. Simțeam doar că este ceva ce ni se potrivește ca o mănușă, atât ca provocare cât și ca destinație. Islanda e o chemare de nerefuzat, cu peisajul caracteristic și unic, cu vremea capricioasă și o natură în mare parte neatinsă de prezența umană, în plină dinamică și într-o continuă formare și transformare. Este un loc care trăiește, și unde poți simți elementele naturii. Prin asta e complet și autentic, brut și real.” 

    Cum v-ați pregătit fizic?

    “Strategia generală în cazul oricărui sport montan este ca pregătirea să se desfășoare în condiții asemănătoare cu cele din concurs sau aventură, pentru a căpăta experiența care te va ajuta să navighezi fizic, psihic și tehnic printre obstacolele care se vor ivi pe parcursul evenimentului vizat. 

    Pentru o alergare montană lungă, pe teren stâncos nu te poți pregăti adecvat cu antrenamente scurte în parc

    Islanda fiind însă de-a dreptul unică, nu am găsit o locație în care să putem simula provocările preconizate. Ne-am pregătit cu ture pe bicicletă lungi, de mai multe zile, cu bagajele importante cărate cu noi (de ex. cort) în Munții Trascăului sau cu trasee mai scurte, fără bagaje, în Munții Șureanu și Via Transilvanica. Acestea au pus bazele pregătirii atât fizice cât și tehnica, manevrele în șa. Între acestea au fost intercalate antrenamente lungi de bicicletă pe șosea, alergare de trail sau antrenamente de forță. Pedalatul nu este însă singurul aspect al unei ture ca cea din Islanda. E foarte importantă și partea de alimentație, astfel că în timpul antrenamentelor am testat mâncarea folosită, și asta ne-a permis sa înțelegem un pic cum va reacționa corpul și să putem plănui mai bine aportul zilnic de energie. Am mai testat și echipamentul, chiar am rulat mult pe ploaie, să vedem cum rezistă hainele și restul accesoriilor. Ne-am adaptat continuu. De exemplu, în urma unui asemenea test am luat decizia să schimbăm modelul de cort.” 

    Ce presupune această aventură din punct de vedere organizare, având în vedere că traseul trece prin zone izolate?

    “Pe lângă pregătirea fizică, mai este și aspectul mental, care e la fel sau poate mai important într-o tură de acest gen. În aventură urma să pornim 5 oameni ca echipă, nu indivizi independenți. 

    Proiectul a avut două dimensiuni clare: pe de o parte cea de individual și pe de altă parte, cea de echipă

    Pentru prima am văzut tot ce se putea pe Youtube despre ture de bikepacking în Islanda și, prin lentila acestor videouri, am încercat să ne imaginăm ce ne va aștepta acolo. Am povestit mult despre asta, ne-am împărtășit fricile, anxietățile și am gândit diferite soluții. Asta ne-a apropiat unii de alții, am început să ne cunoaștem mai intim sufletește, să ne acceptăm unii pe alții.

    Am reușit să construim un întreg din bucățile individuale care eram, un întreg care să fie mai mult decât suma cumulată a indivizilor

    Pentru noi, această aventură a fost despre echipă, care a avut prioritate în fața individului. Echipa e însă făurită din indivizi și a fost un exercițiu de echilibru între cele două dimensiuni. Am reușit până la urmă să atingem acest echilibru, și credem noi că secretul a fost întâlnirea noastră săptămânală, în fiecare marți dimineața la 8:15, în aceeași locație, toți la o cafea și o poveste, să discutăm despre tură. Asta timp de 18 luni, aproximativ 70 de întâlniri, unde am avut ocazia să ne apropiem foarte mult unii de alții și să ne cunoaștem așa cum suntem noi de fapt. Asta ne-a permis să fim autentici, aducând o liniște sufletească în sânul echipei.”

    Și uite așa am pornit la drum ca o trupă cu bagaj emoțional redus

    Așadar, organizarea, logistica și planificarea traseului sunt mai solicitante decât aventura în sine. Pe lângă aspectele menționate anterior, adică cele de antrenament fizic și mental, teste în teren și simulări de condiții, a mai apărut și stabilirea logisticii, care a fost cât se poate de complexă.

    “Trebuia să facem rost de echipamente și hrană, să împachetăm tot în așa fel încât să ajungă pe insulă în siguranță, fără a fi deteriorate, să ne deplasăm de la aeroportul din Reykjavik la startul aventurii, etc. Dar acestea sunt sarcinile mai mari, iar diavolul – ca totdeauna – se ascunde în detalii, și detalii au fost multe, lungi liste de sarcini și sincronizări, multe știute dar și multe neștiute. Ajută aici să ai oameni cu experiență la care să poți apela și care te pot sfătui și cred că suntem foarte norocoși să avem în jurul nostru câțiva “grei“ într-ale aventurii.

    Marius Butuc, un ultra triatlonist din Cluj are în palmares niște ture multiday de bikepacking destul de țăcănite și a fost dispus să divulge tainele acestui sport frumos. După prima întâlnire cu el, practic am înjumătățit lista cu echipamentul necesar. Nu ne-am gandit noi că “sună un prieten“ devine rapid un “50-50%“, și bine am făcut, fiindcă ne-am mai deșteptat și am renunțat la multe. Chiar și așa, bicicletele noastre au fost încărcate full la start și au cântărit peste 40 kg cu tot cu bagaje. 

    Dan Bărăbaș, originar din Turda, are o companie de turism în Islanda. Fără să ne știm în prealabil, a zis “bineînțeles!“ la cererea noastră de ajutor și astfel, a devenit un reper nesperat al logisticii locale, înainte și după aventură, practic devenind coarda de siguranță de care atârnam fără stres. Cunoscător bun al locului, aventurier și el din fire, ne-a ajutat cu planificările și cu absolut tot ce ținea de organizare, proactiv cu multe sugestii și sfaturi. Rar găsești un om atât de fain. Am și rămas amici și ne întâlnim ori de câte ori vine acasă în România.

    În astfel de zone izolate, traseul ales poate face diferența dintre eșec sau chiar accidentare și o parcurgere reușită nevătămat 

    Track-ul a fost desenat cu mare grijă și profesionalism de către o echipă americană, cea de care aminteam cu filmulețul pe Youtube. Ei au parcurs primii acest traseu, având și echipă de suport. Noi urma să facem o singură încercare și, discutând cu ei, am reușit să facem rost de un track gpx, pe care l-am putut folosi cu succes pe aparatele primite cu împrumut de la Garmin. 

    Un alt aspect important este cel de comunicare, în aceste zone nefiind semnal telefonic, și aici am folosit serviciul inReach care permitea comunicare SMS prin sateliți, în condiții fără semnal GSM, respectiv trimiterea unei alerte SOS cu coordonate la salvatorii locali, în caz de accidentare sau alte situații delicate.

    Alt element esențial este ritmul zilnic, tot ce se leagă de campare necesită aproximativ 4 ore pe zi (2 dimineața și 2 seara), cu tot cu montatul cortului, pregătirea cinei sau a micului dejun, inspecția și repararea echipamentului, pregătirea pentru ziua următoare.”

    Cum a arătat logistica, ce ați mâncat, de unde ați luat apă, unde ați dormit?

    “Viața noastră de-a lungul aventurii era una simplă, față de cea de acasă, care s-a conturat rapid într-o rutină eficientă: pedalat, traversat râuri, hidratare, mâncare, comunicare, odihnă. Nutriția a fost o ecuație complicată, trebuia să găsim un echilibru subtil între a avea un aport de calorii care să acopere energia arsă de musculatură în cursul zilei, dar nici prea mult, fiindcă aveam un volum redus în gențile de bikepacking iar hrana era și cea mai grea din bagaj. Porția zilnică ca gramaj a fost mult sub ce obișnuim acasă, chiar dacă din punct de vedere caloric era suficientă. 

    Micul dejun era o porție mică de musli cu o linguriță de miere, o bucățică de cârnat cu o felie de pâine, cât jumătate de palmă. În cursul zilei am consumat doar 3 batoane de ovăz folosite și la concursuri sportive și 50 g de șuncă uscată afumată, cu încă o bucățică de pâine. Cina a fost masa principală când am mâncat ori o supă Rollton, ori o mâncare liofilizată, deshidratată, folosite în expediții montane.

    Apa potabilă era cu semnul întrebării. Am stat mult la acest subiect pe timpul planificării: unde avem acces la apă dulce și curată, ce volum de rezervor pentru apă să ducem, ce filtre să cumpărăm pentru curățarea apelor provenite din topirea ghețarilor, care au mult sediment, respectiv substanțe toxice din vulcanii activi de sub ei. Dar am fost plăcut surprinși, apă este în general din belșug și de o calitate excepțională, ca apa din lacurile glaciale din Retezat.”

    Dacă ați lua-o acum de la capăt ce ați face diferit?

    “Am investi în echipament mai performant (încălțăminte și îmbrăcăminte). De exemplu, trecerea râurilor formate în urma topirii ghețarilor, era anevoioasă și ciclurile de dezbrăcare-îmbrăcare consumau mult timp. Cu încălțăminte și haine rezistente la apă, respectiv folosirea unor pantaloni și șosete din neopren, ar ține membrele calde și ar economisi timpul de echipare. Am schimba unele bagaje, de ex. bagajul de sub șa. Noi am folosit unul produs de către ToPeak care are un accesoriu numit Fishbone, menit să reducă balansul bagajului în lateral. Acesta însă nu a rezistat la vibrațiile cauzate de terenul tehnic și dificil, dându-ne astfel bătăi de cap pentru că necesita reglaj aproape zilnic, cu acces greu la șuruburile de strângere. Am reduce și mai mult volumul bagajelor la start, știind că la km 600 se ajunge la o benzinărie unde se pot reumple proviziile de hrană. Toate acestea ar duce la o viteză sporită, cu gramaj mai mic, aerodinamică mai eficientă și o investiție de calorii mai mică.”

    Care a fost cel mai greu moment al expediției?

    “Au fost două momente foarte dificile, e greu de ales dintre acestea care a fost cel mai cel.

    Unul a fost în ziua a cincea când am urcat pe biciclete de lângă ghețarul Vatnajökull, pe cel mai înalt punct al turei, prima dată pe craterul vulcanului Urðarháls, iar mai apoi la Kistufell Mountain Hut, ambele la o altitudine de 1025 m. În ziua aceasta am pedalat mai mult de 12 ore, ca să putem parcurge o distanță de 50 km, absolut necesară să atingem zona Kistufell pentru înnoptare și să fim feriți de inundațiile din vecinătatea ghețarului Vatnajökull. Am început ziua cu 15 km prin nisip adânc, care practic însemna alternarea a 4-5 rotații de pedală cu push bike, într-un șir fără final. Această porțiune a fost parcursă în 4 (!) ore. 

    După acesta, ne-am confruntat cu vânt puternic din față și lateral, care purta mult nisip vulcanic umplându-ne gura, nasul și ochii, în timp ce ne deplasam pe un teren foarte dificil, în pantă, plin cu pietre si bolovani vulcanici. După-amiaza târziu, am atins o zonă plată unde – wishful thinking? – eram ferm convinși că este și locul de campare, nicidecum în părțile mai înalte și stâncoase. Ghiciți? Kistufell este în zonele înalte și stâncoase de la 1025 m. 

    Cei 1000 m altitudine înseamnă altceva aici față de România: în Islanda ienupărul și afinele negre cresc pe malul mării, care la noi sunt la limita golului alpin 

    Urcarea la vulcanul Urðarháls și apoi la Kistufell era crâncenă: o pantă înclinată și continuă de 7-8 km pe un bolovăniș / grohotiș de pietre de mărimea capului, cea mai bună asemănare poate este albia unui râu montan secat. Obosiți și cu bagajul încă aproape plin (bicicletă cu bagaje având circa 35 kg), urcarea a fost cumplită. Ajunși în Kistufell, erau -3 grade C și trebuia să zidim un perete de protecție pentru a ne feri de vântul puternic, să nu ne dărâme corturile peste noapte. În plus, am aflat de la un ghid că în ziua următoare va fi și mai frig, zi în care începeam trecerea râurilor. Aici s-a instalat prima dată gândul dacă ‘oare putem realiza acest proiect?’. 

    Al doilea moment greu a fost în ziua a opta, când am ajuns în zona de lângă ghețarul Hofsjökull, arie absolut neumblată nici de cele mai specializate vehicule 4×4, unde am avut și nenumărate traversări de râuri. Când începea să se aștearnă seara, gradele din termometre erau undeva la 0 Celsius, iar vântul puternic făcea temperatura resimțită să fie bine sub 0. Ne-am decis să punem corturile după ce trecem râul care stătea în fața noastră. Am văzut noi că este un obstacol semnificativ, având o lățime de circa 150 m, dar nu ne-am gândit că va avea o adâncime și un debit așa mare. 

    A fost foarte periculos, oricând putea să ne ia apa pe unul dintre noi, și în acea parte fără semnal și izolați la sute de km de civilizație poate fi fatal. Am traversat râul foarte greu și lent, petrecând mult timp în apă dezbrăcați până la brâu. Odată ajunși pe malul opus, aveam picioarele complet înghețate și amorțite, temperatura mică a apei în combinație cu vântul puternic de afară a anesteziat efectiv carnea de pe noi și a fost nevoie de multe ore ca să putem pune sângele în mișcare și să restabilim temperatura corpului. 

    Mică adăugare: din retrospectiva de la jumătate de an după această aventură, putem spune că într-un fel aveam mereu momente salvatoare după situații grele. După ambele provocări au urmat zile cu mult soare, care au alungat durerile și gândurile pesimiste. Echipa a fost super închegată, cu toți membrii pe aceeași lungime de undă, funcționând ca un tampon la multe dintre aceste cazuri adverse.”

    Care a fost cel mai frumos moment al expediției?

    “Pe parcurs am dezvoltat un ritual în care noi cinci ne-am îmbrățișat la finele fiecărei zile, ne-am felicitat și am scandat niște cuvinte de motivație pentru ziua care urma. Acesta era cea mai importantă sursă de regenerare și poftă pentru a continua. Îmbrățișarea de la punctul final al aventurii, la capătul drumului creionat încă de acasă, într-un peisaj de fiord magnific, era ca o descătușare emoțională pe care nu o vom uita niciodată. 

    Pe plan geografic sau biologic, insula oferea mereu ceva frumos: cascade, ghețare, câmpuri de lavă, râuri, păsări, plante, un spectacol zilnic fabulos.”

    Care a fost cel mai amuzant moment al expediției?

    “Am fost cinci băieți, glumele zburau continuu, câteodată din fericire, câteodată făcând haz de necaz. Voia bună este de altfel un al doilea ingredient (pe lângă puterea echipei) important pentru a duce aventura la bun sfârșit. Cel mai amuzant moment a fost când unul dintre noi, într-o dimineață pe la mijlocul aventurii și-a scos unguentul anti-frecare și anti-iritații, să aplice în zona inghinală și între fese. Dă omul cu unguent, bine și gros să nu fie probleme. Simte că e plăcut și răcoros, dar se gândește că este de la frigul din cort. Mai pune omul un al doilea strat, că este de unde, dar foarte rapid sentimentul de răcoare se accelerează și trece în mentol puternic iar pe alocuri începe să ardă. Urlete și râsete, în mijlocul pustietății, obosit fiind și cu ochii încă adormiți, nu și-a dat seama că tubul era cel pastă de dinți și nu cel cu unguent.”

    Ce sfat i-ați da cuiva care vrea să pornească în această aventură?

    “Să nu ezite să încerce din moment ce sunt pregătiți fizic și sufletește, și au experiență în zone montane de acasă. Și dacă au nevoie de sfaturi, suntem foarte deschiși în a împărtăși mai pe larg cunoștințele noastre. Și noi ne-am documentat din poveștile altora și știm cât de util este să ai acces la informații de la cei care au fost la fața locului și au date și întâmplări din “teren”.

    Ce expediții/aventuri mai aveți în plan?

    Suntem o echipă – noi cinci specific și clubul nostru mai pe larg – unde nu ducem lipsă de idei trăsnite. Avem deja planuri mărețe, care încă nu sunt coapte pe măsură, dar suntem siguri că vom continua cu astfel de aventuri inedite. Deocamdată, atenția noastră pentru 2023 este pe clubul nostru și pe întreaga echipă  #RupicapraTeam care are aniversarea de 10 ani de la înființare și pe care dorim să o sărbătorim prin stilul nostru caracteristic, un #RupicapraChallenge, aici la noi în țară.

    Recente

    RECOMANDĂRI

    spot_img

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.