De multe ori, pasiunea copiilor pentru sport este strâns legată de faptul că unul dintre părinți a practicat sau practică în continuare. Unii copii, însă, par să se nască pentru a face sport. Este și cazul lui Horia Dragoș, care la vârsta de 15 ani este unul dintre cei mai promițători tineri tenismeni ai României. Are deja cinci turnee câștigate, alte șapte la care a fost vicecampion și opt semifinale disputate.
Dorința de performanță nu se rezumă doar la sport: ”Horia este și un bun elev. În iunie 2020 a susținut evaluarea națională pentru admiterea la liceu. A optat pentru Colegiul Victor Babeș, unde a intrat al doilea la profilul real, specializarea științe ale naturii. Consideră că practicarea unui sport de performanță nu trebuie să excludă învățatul.”
COPILUL ĂSTA E FĂCUT PENTRU TENIS
Atât pasiunea pentru sportul alb cât și conștiinciozitatea cu care tratează fiecare aspect al vieții au rădăcinile în sângele ardelean al familiei Dragoș: „Părinții, fratele mai mare, mătușa și unchiul au practicat cu toții câte un sport de performanță și au continuat apoi cu diverse activități sportive de-a lungul anilor, însă tenis doar unchiul joacă, de plăcere. Locuind în orașul Ocna Mureș, acest unchi are obiceiul să meargă regulat la Târgu Mureș să joace tenis cu un carismatic antrenor sârb. În vacanța de vară a anului 2013, Horia a petrecut două săptămâni la Ocna Mureș, în compania verișoarelor, a mătușii și a unchiului. În timpul acelei vacanțe, unchiul i-a luat pe copii cu el la tenis, la Târgu Mureș, le-a organizat câteva sesiuni de inițiere și astfel a pus Horia mâna pe rachetă pentru prima oară. Antrenorul sârb a făcut atunci un comentariu care avea să îl marcheze pe Horia – copilul ăsta e făcut pentru tenis.”
NE-AM PREZENTAT LA SELECȚIE, IAR DUPĂ CÂTEVA ZILE AM FOST ANUNȚAȚI CĂ A FOST SELECTAT
La finalul vacanței, părinții lui Horia recunosc că nu au pus prea mare preț pe acel comentariu. Însă destinul a făcut ca tenisul să le iasă din nou în cale: ”Un an mai târziu aveam să ne reamintim acel comentariu. În noiembrie 2014 eram în sala de așteptare de la cabinetul medicului dentist, când a intrat o tipă atletică ce vorbea la telefon. Din ceea ce am auzit, ne-am dat seama că este sportivă. După ce a terminat conversația, așa cum se mai întâmplă în sălile de așteptare, când oamenii intră în conversații ușoare, am întrebat-o ce sport practică. Ne-a răspuns foarte încântată că este managerul secției de tenis abia înființate de la Stejarii Country Club și că sâmbăta următoare era organizată o selecție a copiilor care ar dori să înceapă să practice tenisul. Orice copil cu vârsta între 6 și 10 ani putea veni la selecție, însă doar 20 de copii urmau să fie selectați pe baza unor criterii și probe sportive gândite special, copiii urmând să intre într-un program gratuit de pregătire pentru doi ani. Ne-a stârnit cumva curiozitatea și am zis, de ce nu, hai să încercăm, mai ales că avusesem acel comentariu favorabil la adresa lui Horia în legătură cu aptitudinile lui. Așa că ne-am prezentat la selecție, iar după câteva zile am fost anunțați că a fost selectat.”
ATUNCI AM VĂZUT BUCURIA IMENSĂ ȘI SCLIPIREA DE FERICIRE DIN OCHII LUI
În ciuda acestei prime reușite, începutul nu a fost ușor. Deși avea un talent înnăscut, Horia era un diamant neșlefuit: ”La început avea un oarecare dezavantaj față de ceilalți copii de vârsta lui, care făceau deja tenis de câțiva ani. Muncea mult la antrenamente, însă în primul an de participare la turnee, nu a reușit să câștige nici un meci. Se enerva, se supăra și îl vedeam că își dorește cu ardoare să câștige și el măcar un meci. Continua să se antreneze cu conștiinciozitate și, în cele din urmă, a venit și primul meci câștigat, iar apoi și primul turneu câștigat. Atunci am văzut bucuria imensă și sclipirea de fericire din ochii lui.”
A URMAT O PERIOADĂ FOARTE GREA, CU MULTE ÎNTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNS
Chiar când lucrurile păreau să meargă din ce în ce mai bine, Horia și părinții lui s-au confruntat cu poate cel mai mare obstacol de până atunci. O piedică ce punea semne de întrebare viitorului în sportul de performanță: ”La începutul anului 2018 făcea progrese considerabile. Era în fiecare zi pe teren și nu se mai sătura. Neșansa sau poate karma, nici nu știm să definim bine, a făcut ca în vara acelui an, Horia să fie diagnosticat cu diabet zaharat de tip 1, devenind dependent de insulină. A urmat o perioadă foarte grea, cu multe întrebări fără răspuns, cu frustrări și nefericire, o perioadă de adaptare la un nou mod de viață. Bucuria și raza de speranță de atunci a fost când a aflat că sportul ajută când ai această boală și deci putea să continue să joace tenis, chiar dacă reluând antrenamentele în noua condiție a avut multe momente când se simțea epuizat, dezorientat sau cu picioarele grele din cauza glicemiei care ori era prea mare, ori prea mică. A reușit relativ repede să se adapteze cu alimentația și cu tenisul și să-și creeze o nouă normalitate, făcând apoi progrese atât la tenis, cât și la școală.”
O mare contribuție în evoluția lui Horia ca sportiv, dar și ca om, a avut-o antrenorul său, cu care îi place să petreacă mult timp pe teren, mai ales ca adversari: ”Îi place când antrenorul, Sebastian Roșianu, intră pe teren să joace cu el pe puncte. Îl apreciază și îl respectă foarte mult și simte că relația pe care o are cu el este una specială. Antrenorul știe să fie și sever și glumeț, iar Horia îl simte ca pe un prieten. Poate vorbi cu el deschis și, de când are diabet, antrenorul lui l-a susținut și moral foarte mult. Horia a avut și momente când nu a fost deloc mulțumit de prestația lui de la meciuri și antrenamente. Câteodată se enervează când greșește cu ușurință, iar apoi intră într-un cerc vicios de nervi-greșeală, care îl aduc într-o stare de disperare, deoarece în acele momente de supărare nu reușește să găsească soluții. Atunci mai intervin și momente de cădere, când zice că nu ar vrea să pună mâna pe rachetă, însă, de obicei trece la fel de repede la starea lui normală și se uită cu încredere spre o carieră în tenis.”
ÎNVĂȚĂM ÎMPREUNĂ ATÂT DESPRE TENIS, CÂT ȘI DESPRE DIABET
O carieră pentru care va lupta alături de părinții lui, care îl susțin la orice pas, deși sacrificiile necesare nu sunt deloc puține, iar resursele limitate: ”Din câte ne-am dat seama, rolul părinților este foarte important pentru un jucător profesionist de tenis. Orice jucător are nevoie de susținere permanentă, mai ales din punct de vedere moral, pentru că sunt momente în care oboseala, atât fizică, cât și emoțională este atât de mare, încât limita dintre luptă și renunțare este extrem de firavă. În cazul lui Horia, diabetul constituie o grijă în plus, iar noi, ca părinți, încercăm să-i fim mereu aproape, să-l sfătuim, să-i asigurăm toate condițiile de care are nevoie. Învățăm împreună atât despre tenis, cât și despre diabet, ca el să fie sănătos, să se dezvolte și să își poată duce visul mai departe.
Ca orice adolescent pasionat de sport, Horia are favoriții săi. Spre deosebire de alți tineri, însă, nu trece pe nimeni cu vederea, ci încearcă să ia ce e mai bun de la fiecare: ”Îi admiră pe jucătorii mari și anume Nadal, Djokovic și Federer. La fiecare apreciază ceva anume: la Nadal munca depusă, modestia și concentrarea de care dă dovadă, la Djokovic ingeniozitatea, tenacitatea și disciplina alimentară pe care și-a impus-o, iar la Federer măiestria loviturilor. Pandemia a dat peste cap planurile de viitor ale tuturor. La începutul anului planificam participarea lui la câteva turnee internaționale de juniori, lucru care nu a mai fost posibil. În contextul actual, chiar și participarea la turneele naționale ar putea fi pusă la un moment dat sub semnul întrebării. Nu putem însă decât să sperăm că situația va reveni la o oarecare normalitate într-un timp relativ scurt. Până atunci avem în plan deschiderea unei asociații non-profit pentru eventualele sponsorizări pe care Horia le-ar putea obține de la diverse companii, pentru a asigura un buget care să îi permită în continuare practicarea acestui frumos sport la un nivel de performanță cât mai ridicat.”