Sezonul festivalurilor de tot felul e în toi, nu mai știi cum să îți faci programul, să nu ratezi nimic.
E normal, după atâta timp de trăit evenimente online, ai nevoie ca de aer să fii acolo, să simți, să respiri, chiar să faci baie de mulțime. La fel a fost și în sport, după ce România începuse cu pași timizi să se alinieze cu restul lumii, din punct de vedere al competițiilor sportive pentru amatori, brusc o luăm într-un fel de la zero. Cumva sportul trebuie sa vină către oameni, să le amintească fiorul de a te antrena și apoi de a trece linia de sosire.
Am stat de vorbă cu Silviu Bălan – inițiatorul și coordonatorul unui proiect tare frumos, a cărei poveste o puteți citi AICI
Silviu este Ghid Montan, Instructor Schi, Component al lotului național de Schi Alpinism, sportiv la CSA Steaua, director tehnic Asociația Sport la Orice Vârstă, președinte Sport Montan Săcele.
Pe lângă tabere, Silviu și echipa lui au conceput și un festival de sport, Greenfield Băneasa, care va avea loc în perioada 16-18 Septembrie 2022.
Silviu e implicat activ de peste 13 ani în mai multe sporturi, predominant montane. Visul lui e să aducă împreuna oamenii pasionați și să pună bazele unei comunități lărgite a celor care iubesc sportul, mișcarea, modul de viață sănătos și își doresc o societate sustenabilă.
“Am început această idee în 2016 cu Festival Sport Montan Săcele, pe care l-am organizat până în 2019, și care s-a transformat în Festivalul Sporturilor, din dorința de a ne adresa unui număr mult mai mare de oameni și de a promova sportul de masă. În 2022 am dezvoltat acest concept în Iași și în Greenfield Băneasa, iar de anul viitor vom adăuga și Constanța.” – ne povestește SIlviu.
2 în 1 – atmosfera de festival la un eveniment sportiv e acel ceva care te va aduce la linia de start și te va face să rămâi și după
Dorința lor e ca participanții să petreacă timp de calitate, nu doar “să alerge” să-și ia medalia și apoi să plece acasă. Ei vor ca oamenii să stea împreună și să participe la activitățile propuse, nu doar la cele sportive. Pe lângă cele 4 probe sportive, respectiv alergare pe potecă, ciclism montan, cursă cu obstacole și orientare sportivă, vor avea work-shop-uri, proiecții de filme, prezentări de carte.
Planul de a promova sportul de masă în comunitățile locale se va concretiza prin implicarea activă a locuitorilor în organizare.
“Ne dorim ca toți copiii din zonă să fie prezenți la startul Cursei Copiilor iar aceste evenimente să devină unele de tradiție, ceea ce va consolida cu siguranță comunitatea locală și va sprijini și veniturile locale.”
Și acum întrebarea esențială: cum susțin autoritățile organizarea competiției?
“La Iași am primit un sprijin mare din partea Primăriei, ei având o strategie de încurajare a evenimentelor și o logistică specială pentru evenimente. Cu partea de Poliție și de Circulație, a fost destul de greu, încă suntem la început cu aceste concursuri, iar impactul asupra traficului nu este agreat de o mare parte a locuitorilor, așa că presiunile au fost foarte mari.
La București nu avem un sprijin direct din partea Primăriei, dar avem nevoie de mai multe avize ale unor comisii de specialitate. Momentan suntem în grafic.”
Pot fi oare oamenii stimulați cumva să facă mai multă mișcare?
Oamenii pot fi încurajați să facă sport prin puterea exemplului, schimbarea aduce schimbare. Cu ajutorul acestor work-shop-uri organizatorii vor încerca să transmită date valoroase, care să le ofere celor prezenți informații noi și motivație.
“Punem foarte mare accent pe Cursa Copiilor, ei sunt cei mai importanți pentru noi, ei reprezintă viitorul și ne dorim ca sportul să devină normalitate. Așteptăm 700 de copii la Cursa Copiilor.”
Pădurea Băneasa e în mod clar locul preferat pentru sport în natură dacă ești din București. Aici ai deodată senzația că te-ai deconectat de forfota și betonul orașului și poți fii cu tine, liber să te miști și să respiri.
“Am pornit acest proiect alături de Domnul Iaciu Gheorghe, acționarul majoritar Impact Developer&Contractor și Doraly, un pasionat de sport și de mișcare, care participă la toate activitățile organizate de noi și care își dorește să investească în sport. Așa am ajuns în locațiile în care el să poată investi în aceste evenimente. În același timp, locațiile sunt unele cu un potențial mare și ne bucurăm să putem promova aceste zone frumoase. Astfel, am descoperit frumusețile Iașiului. În București am mai organizat în Pădurea Băneasa în 2012, alături de Sport La Orice Vârstă, Băneasa Trail Race”.
Un astfel de concurs presupune multe puncte care te solicită la maxim ca organizator, la Iași fiind obținerea de Avize. Totodată, partea de organizare și comunicare în echipă, astfel încât toată lumea să știe ce are de făcut în timpul evenimentului, este foarte importantă. La Iași au fost peste 20 de coordonatori și 160 de voluntari. Foarte grea este și gestionarea bugetului, mai ales în aceste vremuri, când inflația este la cote înalte.
Ce planuri mai aveți în afară de Festivalul Sporturilor Greenfield?
“Ne dorim să eficientizăm aceste festivaluri, să ne extindem și în alte locații. După Constanța, va urma probabil Brașovul. În plus, ne dorim să reluăm organizarea Festivalului Sport Montan Săcele și Marathon7500. Printre aceste evenimente mari, noi organizăm tabere de Mountain Bike atât pentru adulți cât și pentru copii vara, iar iarna suntem la schi cu cei mici în Poiana Brașov, iar cu cei mari la schi de tură prin Munții Ciucaș, Bucegi și Făgăraș.”
Detalii și înscrieri aici: https://festivalulsporturilor.ro/