fbpx
luni, decembrie 2, 2024
spot_img
More

    #goldnumber experiences – Carpathia Trails

    A fost Carpathia Trails și a lăsat în urmă amintiri, care să ne țină de cald la toamnă și să ne mai dea puțină motivație de a ieși din case la iarnă.

    Anul acesta, Carpathia Trails s-a dat de 3 ori peste cap și s-a reinventat. Mai exact, organizatorii YoloEvents au conceput o cursă cu de toate pentru toți, încercând să-și îndeplinească dorința un pic nebună, și anume ca toată lumea să poată alerga pe munte. Fie că abia faci primii pași, fie că ești ultra antrenat, să ai de ales dintre 6 curse (6 km – 102 km), care trec prin 3 munți: Bucegi, Piatra Craiului și Leaota.

    Credit foto: Fisheye.ro, Cornel Pochiu

    Credit foto: Carpathia Trails

    Credit foto: Carpathia Trails

    Chiar așa, de ce să o iei la goană pe poteci montane? Ar fi multe motive general valabile, dar și motivații personale. Primul care ne vine în minte ar fi că “You only live once”, așa cum s-a născut și povestea YOLO Events.

    Pentru că, la urma urmei, dacă trăim doar o singură dată, ar fi bine să alergăm în cele mai minunate locuri și să concurăm în cele mai frumoase competiții, care să nască cele mai speciale amintiri. 

    Și dacă tot povestim despre momente aparte, am stat de vorbă cu Andreea Sava, care a câștigat numărul de aur la tombola organizată de Carpathia Trails și Goldnutrition România

    Credit foto: Carpathia Trails

    Acest gold number a venit la pachet cu produse Goldnutrition și înscriere pe viață gratuită și netransmisibilă la oricare dintre cursele Carpathia

    De ce alergi?

    „Câte o dată mă consider o fire delăsătoare, însă concursurile de alergare montana mă motivează să continui chiar și atunci când cursa este dificila, lucru pe care îl pot aplica și în viața de zi cu zi.”

    Cum ai ajuns să participi la Carpathia Trails?

    „Alergatul a început ca o metodă de detensionare, de eliminare a cortizolului????, însă acum a devenit un obicei și pot spune că o fac pentru că simt nevoia. Îmi lipsește atunci când, din diverse motive, fac pauză.

    Prin primăvara am descurcat calendarul curselor de trail și am selectat câte una pe lună, la Carpatia Trails m-a atras zona și trebuie să recunosc, și faptul că am avut la dispoziție o cursă scurtă, foarte ușor de realizat, în comparatie cu alte crosuri de 12-13 km la care am mai fost.”

    Ce a însemnat pentru tine acest eveniment?

    „Carpathia Trails este un loc în care intenționez sa mă întorc cu drag în fiecare an, un loc în care pot sa evoluez atât ca persoană, cât și ca alergătoare.”

    Cum ai caracteriza Carpathia Trails printr-un singur cuvânt?

    „Ambiție”

    Credit foto: Alexia Aștilean

    Cum e să alergi cu un număr de aur?

    „A fost interesant, câțiva participanți mă întrebau la ce cursă sunt pentru ca am un număr diferit. Mi-aș fi dorit să spun ca sunt cel puțin la cursa de semimaraton, m-am simțit un pic ca și cum nu aș merita sa alerg cu gold number la o cursă atât de scurtă, dar până la urma esențele tari se țin in sticluțe mici????”

    Ce i-ai spune cuiva care nu a alergat niciodată pe munte?

    „Alergatul pe munte nu îl pot compara cu nimic, îți taie respirația la propriu și la figurat, dar merită fiecare pas, la finish te simți grozav cu tine însuți, simți că poți face chestii de care nu ai fi zis ca vei fi capabil.”

    La ce cursă participi la anul?

    „La anul mă ambiționez să particip la semimaraton, chiar dacă voi termina o dată cu cei de la ultra ????”

    Credit foto: Carpathia Trails

    Noi vă provocăm să vă apucați de pe acum de antrenamente și să vă înscrieți la concurs imediat ce se deschide la ghișeu:-) Nu e doar despre alergare, ci despre a călca pe tărâmul cuvintelor seducătoare, unde pașii tăi au un nou înțeles. Când vei ajunge la linia de sosire vei înțelege la ce ne referim.

    Recente

    RECOMANDĂRI

    spot_img

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.