fbpx
marți, noiembrie 28, 2023
spot_img
More

    #DESTINAȚIEDESPORT – SCOȚIA

    Când te gândești la destinații pentru vacanțe active de care să îți aduci aminte peste ani, Scoția nu este probabil în top 10. Faci însă o mare greșeală dacă te gândești doar la Mel Gibson în Braveheart, în timp ce strigă ”Freedom!”, pentru că în ciuda vremii descurajante (da, cel mai probabil te va ploua), cea mai carismatică țară din Regatul Unit este unul din acele locuri despre care vei spune ”cum de nu am venit aici mai devreme”.

    Dacă vei reuși să treci peste acest mic inconvenient, și noi spunem că merită efortul, vei descoperi o țară ce parcă a fost făcută să fie descoperită din șa, pe jos, pe apă, sau vertical, în escaladă. Unde mai pui că fiecare reușită poate fi încununată cu unul dintre celebrele whisky-uri scoțiene.

    CICLOTURISM

    Dacă ai visat vreodată să faci tururi întinse pe mai multe zile, înconjurat de peisaje superbe și cu ocazia să te oprești pentru odihnă în locuri cochete și pline de istorie, Scoția le oferă pe toate. Indiferent dacă alegi bicicleta de șosea sau MTB, ai puterea să alegi între trasee de la 10 la 120 de kilometri sau să-ți croiești propriul drum printre dealurile înverzite și coastele sălbatice.

    SPORTURI ACVATICE

    Fie că vrei să pornești în căutarea Monstrului din Loch Ness sau să iei o porție de adrenalină H2O la rafting, în Scoția nu vei duce lipsă de locuri unde să te bucuri de sporturile acvatice. Cu peste 10.000 de kilometri de coastă și nenumărate lacuri și râuri, te poți bucura de sportul pe apă preferat, indiferent de zona pe care alegi să o vizitezi. Unde mai pui că poți explora chiar și adâncurile, despre care localnicii îți vor spune cu siguranță că ascund nenumărate mistere și povești.

    HIKING ȘI ESCALADĂ

    Când te gândești la Scoția, este imposibil să nu te gândești și la highlands sau zona muntoasă din nordul țării, unde își au originea celebrele clanuri de highlanderi, dar și printre cele mai frumoase legende din cultura europeană. Toate aceste zone pot fi explorate la pas, chiar și de cei mai puțin inițiați în călătoriile pe munte. Mai ales că majoritatea munților scoțieni sunt acoperiți de cea mai verde iarbă pe care o vei vedea vreodată. 

    Atracția principală o reprezintă, însă, celebrele glens. Multe dintre ele reprezintă fundalurile unor bătălii celebre din istorie, dar și pentru la fel de celebre filme din seria James Bond sau Harry Potter. 

    Cățărătorii cu experiență pot bifa vârful celui mai înalt munte din Scoția, Ben Nevis, un fost vulcan. Fața de nord a muntelui este preferată și de pasionații de escaladă, cu versanți cu o lungime de 600 de metri.

    PESCUIT

    Imediat după golf, pescuitul este una dintre activitățile pe care scoțienii o iau foarte în serios. Atât de mult, încât o consideră un sport în sine. Și te vei convinge că așa este, dacă alegi să experimentezi activitatea alături de ei. Fie că vei alege să pescuiești pe un lac, fie pe mare, scoțienii garantează un singur lucru. Chiar dacă nu vei prinde pește, te vei întoarce acasă mult mai relaxat, odată ce ai stat câteva ore în liniște, între peisajele superbe ale țării lor.

    Dacă ți-am stârnit interesul, poți afla mai multe detalii despre vacanța activă în Scoția de aici.

    Recente

    RECOMANDĂRI

    spot_img

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.