fbpx
luni, ianuarie 13, 2025
spot_img
More

    #DESTINAȚIEDESPORT – LES 3 VALLEES ALPII FRANCEZI

    În Les 3 Vallées din Alpii Francezi sunt chiar 3 văi și 3 munți, cu pârtii cât vezi cu ochii, numai să ai picioare și zile de concediu. Prima dată când ajungi acolo ești de-a dreptul bulversat, chiar și dacă ai mai schiat prin Austria sau Italia.

    Les 3 Vallées este cea mai mare zonă de schi din lume, cu 600 km de pârtii interconectate și o destinație de vacanță pentru tot timpul anului.

    Val Thorens, parte din acest domeniu schiabil, este cea mai înaltă stațiune de schi din Europa și se află la o altitudine de 2.300 de metri. Stațiunea s-a născut acum 50 de ani într-un loc natural de excepție, unde niște oameni vizionari, unii dintre ei fiind implicați în viața stațiunii și în prezent, au creat un proiect a cărui poveste se dezvoltă continuu de câteva decenii.

    Ceea ce face ca Les 3 Vallées să fie cu adevărat remarcabilă este accesibilitatea sa pentru toate nivelurile de schiori. Aproximativ 50% dintre pârtii sunt clasificate ca verzi și albastre, ceea ce înseamnă că și începătorii se pot bucura în siguranță de această experiență. Există zone special amenajate pentru ei, cu pârtii largi și line. Pentru familii, au fost create zone tematice, care oferă o gamă de activități, de la snowpark-uri până la tiroliene, potrivite pentru toate vârstele și gusturile. Totul se desfășoară înconjurat de priveliști panoramice spectaculoase (Mont Blanc, masivul Vanoise, Écrins, Beaufortain, Lauzière și multe altele).

    Dacă ai chef de distracție, ai apres-ski-uri și cluburi care te fac să nu mai știi dacă mai faci o coborâre, mai bei un “vin chaud” sau mai dansezi o melodie. Trebuie doar să ai grijă să nu ratezi ultima instalație pe cablu, ca să ajungi la cazare. Zona de schi permite traversarea văilor învecinate pe schiuri, fără a fi nevoie să folosești transportul public. Mai mult de atât, majoritatea acestora sunt accesibile chiar și pentru pietoni, cu un ski pass special.

    Datorită caracteristicilor sale naturale și investițiilor regulate în soluții de zăpadă artificială (peste 2.700 de tunuri de zăpadă care acoperă 54% din zona de schi), de peste 20 de ani, Les 3 Vallées garantează sezon de schi de la începutul lunii decembrie până la sfârșitul lunii aprilie. Pârtiile sunt situate la altitudini între 1.100 de metri și 3.230 de metri (legăturile dintre cele 3 văi sunt de asemenea situate la peste 2.000 de metri, pentru o acoperire optimă a zăpezii și o trecere facilă).

    85% din zona de schi este situată la peste 1.800 de metri altitudine.

    25 de vârfuri sunt accesibile prin intermediul instalațiilor de transport pe cablu, iar 10 dintre ele sunt la peste 2.500 de metri!

    159 instalații de transport pe cablu moderne. În Les 3 Vallées, abia dacă stai la coadă, chiar și în perioadele de vacanțe!

    În 2004 Jean Sulpice a obținut prima sa stea Michelin cu restaurantul Oxalys și a devenit cel mai tânăr chef din Franța premiat cu o stea. Această realizare a contribuit la poziționarea stațiunii Val Thorens ca punct de referință pentru gastronomia de altitudine, ceea ce a determinat numeroase alte localuri să își îmbunătățească oferta. În 2009, Jean Sulpice a fost recompensat cu a doua stea Michelin.

    Cazările sunt răspândite în cele 7 stațiuni, astfel încât îți pui schiurile și gata, ești pe pârtie. Mai exact, chiar și cu un buget mai reținut poți să te bucuri de minunatul concept ski-to-door. De la apartamente cu bucătărie standard, medii și de lux, hoteluri și chalet-uri, ai o ofertă pentru toate dorințele și buzunarele.

    Noi am stat în Val Thorens aici de 2 ori (la final de martie-început de aprilie): https://www.chalets-montagnettes-val-thorens.com/soleil/. Am avut un apartament cu șemineu, bucătărie utilată modern, balcon, vedere la pârtie și supermarket la 2 minute. Centrul stațiunii cu baruri, restaurante și cluburi e la 5 minute de mers pe jos. Chiar nu avem nimic negativ de spus, oricât am căuta.

    Am mai încercat și acest apartament mai mic: https://www.les-balcons.com/hebergement/les-balcons-de-val-thorens/ care ne-a plăcut. Este un ansamblu rezidențial cu multe locuri de cazare, cu piscină și spa, pe care însă noi nu am avut timp să o încercăm. Se află în partea de sus a stațiunii, ai pârtia la ușă, câteva baruri, restaurante și supermarket pe aceeași stradă. Câteva mențiuni: centrul se află la 10-15 minute de mers pe jos, iar întoarcerea pe schiuri este pe o bucată de pârtie dificilă, care la final de zi poate pune probleme celor mai puțin experimentați. O altă variantă este să te întorci din centru cu autobuzul.

    De revelion am testat stațiunea Les Menuires și ne-am cazat aici: https://www.maeva.com/fr-fr/residence-les-valmonts-maeva-home_69866.html într-un apartament mic cu dotări de bază, nimic luxos, dar dat fiind că era sezon de vârf raportul calitate-preț a fost excelent. Un mare plus este poziționarea chiar lângă gondola Bruyeres, în apropierea magazinelor și restaurantelor. Stațiunea are multe facilități pentru copii (piscină, roller-coaster etc.). Atmosfera de revelion a fost minunată, petrecere în aer liber cu DJ chiar pe pârtie, ski show, iar la prima oră pistele perfect pregătite sunt la picioarele tale, la propriu.

    Ne-am promis să ajungem și vara aici, pentru a explora cele 3 văi și pe două roți (fie pe șosea, fie cu MTB), în drumeție sau relaxându-ne pe lângă lacurile din zonă.

    Ai aici de învins cățărări celebre din Turul Franței. Abia așteptăm să ne distrăm pe Col de la Loze care leagă Courchevel de Méribel pe un drum exclusiv pentru cicliști, până la altitudinea de 2.304 metri – o experiență de neratat, cu peisaje incredibile sau Col de Tougnète la 2.430 m, din Les Menuires sau Saint-Martin-de-Belleville, cu trecere prin Val Thorens.

    Les 3 Vallées este, de asemenea, punctul de plecare perfect pentru a explora alte trasee montane faimoase în ciclismul de șosea, inclusiv Col de la Madeleine, Col de l’Iseran, Cormet de Roselend și Col du Petit Saint Bernard.

    După o zi în care picioarele tale au străbătut munții, nu le duce la culcare, lasă-le și pe ele să se bucure în sfârșit. Fiecare dintre cele 7 stațiuni din zonă vine cu oferte de spa, piscină și yoga. Asta dacă vrei ca a doua zi să fii gata de o nouă aventură în acești munți superbi.

    Surse:

    https://www.valthorens.com/en/activites/le-board-val-thorens-centre-sportif/

    https://www.les3vallees.com/en/guide/discover-in-les-3-vallees/health-and-wellness

    https://www.les3vallees.com/en/activities/spas-and-aquacentres

    Credit foto: SportID

    Recente

    RECOMANDĂRI

    spot_img

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.