De ceva vreme încerc să scriu un articol despre triatlon, dar nu credeam să fie atât de greu. Când ești foarte pasionat de ceva care pentru majoritatea oamenilor e un subiect complet necunoscut sau neinteresant, îți vin în cap 1000 de idei și nu știi de unde să începi. După îndelungi fraze șterse cu un singur click pe butonul Delete, am decis că vor fi mai multe articole. Nici nu se putea altfel atunci când dormi, visezi și respiri triatlon:-).
Așadar, pasul 1 ar fi: ce e triatlonul? La o căutare în Google găsești grămezi de definiții, citate și caricaturi, care mai de care mai amuzantă.
În dicționarul explicativ al limbii române am găsit definiția “standard”:
triatlon sn [At: SCÎNTEIA, 1953, nr. 2799 / P: tri-a~ / S și: ~athl~ / Pl: ~uri / E: fr triathlon] Concurs sportiv, constând din trei probe diferite, la care participă aceiași concurenți, clasamentul facându-se prin totalizarea rezultatelor obținute la fiecare probă.
Dar am mai găsit și altă viziune:
TRIATLÓN s.n. Complex sportiv de trei probe diferite; alergare 100 m plat, aruncarea greutății și săritura în lungime (la bărbați) sau în înălțime (la femei). [Pron. tri-a-, pl. -onuri, -oane. / < fr. triathlon, cf. gr. tri – trei, athlon – luptă].
Deși cu origini evidente în limba greacă, nu m-aș fi gândit că prima dată acest cuvânt a fost folosit limba franceză. Se pare că triatlonul a apărut la începutul secolului al XX-lea în Franța, la Joinville-le-Pont, mai exact în 1901 iar competiția s-a numit „Les Trois Sports”. A fost promovat ca eveniment dedicat tuturor sportivilor de la acea vreme și a constat în alergare, bicicletă și canoe. În 1921 segmentul de canoe a fost înlocuit cu o probă de înot. Distanțele erau: alergare 3 km, bicicletă 12 km și traversarea râului Marne, toate organizate consecutiv și fără pauză. De-a lungul anilor 1920, alte evenimente multi-sport au apărut în diferite orașe din Franța, cum ar fi „Course des Trois Sports” din Marsilia și „La Course des Débrouillards” (în traducere, Cursa descurcăreților, asta mi-a plăcut cel mai mult!) din Poissy. Concursurile de triatlon au continuat să se răspândească încet și să crească în popularitate dar nu au existat vreodată reguli unificate și, ca întreg, triatlonul a rămas un eveniment minoritar pe scena mondială.
Primul eveniment de înot/bicicletă/alergare al epocii moderne a avut loc la Mission Bay, San Diego, California în 1974 și a adunat la start 46 de concurenți.
Cursa a fost concepută de doi membri ai San Diego Track Club, Jack Johnstone și Don Shanahan. Johnstone era pasionat de jogging, care era foarte la modă în anii ‘70 în SUA și participase la câteva curse, dar nu se simțea în formă, în ciuda faptului că fusese înotător de performanță în anii ‘50. În 1973 Johnstone a aflat de Dave Pain Birthday Biatlon, o alergare de 4,5 mile urmată de înot pe o distanță de un sfert de milă. În anul următor, după ce a concurat pentru a doua oară la eveniment și s-a clasat în top zece, Johnstone a trimis o petiție președintelui San Diego Track Club, care i-a promis că va adăuga o astfel de cursă în calendarul clubului. Condiția era ca Johnstone să se ocupe de organizarea evenimentului și, în același timp, trebuia să discute cu Don Shanahan, astfel încât să se asigure că nu vor fi prea multe concursuri neobișnuite în programul clubului. Shanahan l-a susținut pe Johnstone dar voia să includă o probă de ciclism în competiție. Johnstone a ezitat la început dar în final a fost de acord. Așa a luat naștere Triathlon Mission Bay. Este important de subliniat faptul că niciunul dintre fondatori nu știa nimic despre de evenimentele franceze și erau convinși că ideea lor este unică.
Totuși cum a ajuns triatlonul sport olimpic și cum au fost alese distanțele: înot 1,5 km, bicicletă 40 km și alergare 10 km?
Toate aceste distanțe sunt incluse la competițiile internaționale pentru fiecare dintre cele 3 sporturi. Dar formatul “standard” sau “olimpic” a fost introdus oficial în 1984, cu mult înainte ca triatlonul să-și facă debutul la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sydney.
Povestea începe în 1980, când Carl Thomas, director de marketing la Speedo, a căutat să lanseze o nouă serie de competiții de triatlon, care să fie mai accesibilă sportivului de rând, spre deosebire de evenimentul Ironman lansat în 1978 (imposibil pentru oamenii “obișnuiți”, din cauza distanțelor: 3,8 km înot, 180 km bicicletă și 42 km alergare). În același timp, Thomas fiind fost înotător și jucător de polo la UCLA, fascinat de jocurile olimpice încă din copilărie și ratând la limită calificarea în lotul SUA pentru ambele sporturi, își dorea să includă triatlonul la olimpiadă. El a motivat că distanța mai scurtă (parcursă cam în același timp în care alergătorii de top ar termina un maraton) era un format mai adecvat pentru jocurile olimpice, față de un concurs Ironman care ar fi durat o zi întreagă.
Thomas a lansat la începutul anilor ‘80 United States Triathlon Series (USTS), împreună cu promotorul sportiv Jim Curl.
Acestea erau momentele de pionierat în triatlon, o problemă cu care se confruntau organizatorii fiind tranzițiile între sporturi. După înot concurenții trebuiau să se schimbe în echipamentul de ciclism în spațiul dedicat tranziției, loc care a atras mulți spectatori la primul concurs. Să fi fost dorința de a evita nuditatea în public? Sau nevoia de a câștiga minute bune în tranziție (dat fiind că nu mai ai era nevoie ca ținuta să fie schimbată de 2 ori, de la înot pentru bicicletă și apoi pentru alergare)? Probabil ambele au declanșat dezvoltarea și producerea primului costum de triatlon. Cert e că acest echipament revoluționar pentru acea vreme a fost conceput astfel încât să poată fi folosit în deplin confort pentru toate cele 3 probe.
Deși e un sport cu câteva decenii de viață, echipamentul a ajuns într-un timp relativ scurt să fie din ce în ce mai sofisticat. De la biciclete care cântăresc câteva kg și arată ca în filmele SF, la căști aero, pantofi de carbon și costume cu flotabilitate ridicată, totul e calculat, testat și perfecționat continuu – semn că triatlonul nu e doar o modă trecătoare.
USTS a crescut de la cele cinci orașe inițiale, la 120 de evenimente în 30 de orașe, atrăgând nu numai elite, ci și sute de mii de sportivi amatori. Aici s-a introdus și startul în valuri și, pe lângă popularizarea distanței olimpice, USTS a câștigat suficientă notorietate în SUA iar Thomas a avut curajul să ducă acest format și mai departe. În timp ce se ocupa de înființarea USA Triathlon și International Triathlon Union – acum numită World Triathlon, Thomas a luptat pentru ca acest sport să fie adăugat la jocurile olimpice, în ciuda respingerii din partea altor țări.
Astfel, triatlonul a ajuns și rămas sport olimpic de la debutul său la Jocurile Olimpice de vară din 2000 de la Sydney, Australia. Uniunea Internațională de Triatlon (ITU) a fost înființată în 1989 și cinci ani mai târziu, statutul olimpic al triatlonului a fost aprobat de cea de-a 103-a sesiune a Comitetului Olimpic Internațional de la Paris.
Următoarele Jocuri Olimpice de vară vor avea loc în 2024 la Paris și le aștept cu nerăbdare.
