Ce a însemnat pentru mine Carpathia Trails 2019? A fost primul meu maraton montan unde m-am înscris folosind același principiu pe care l-am aplicat mai tot timpul în scurta mea carieră de sportivă amatoare din categoria 40 plus: stabilesc obiectivul, mă înscriu și apoi nu prea mai am cum să dau înapoi.
Țin minte startul și râsetele de acolo.
Nici nu bănuiam ce mă așteaptă, dar distracția de la start a șters orice urmă de stres sau panică. Am plecat din Șimon în alergare, am făcut ușor urcarea până la Omu (o știam, o mai făcusem de câteva ori în trecut și chiar îmi place traseul). Apoi a început o zonă cu care nu sunt prietenă: coborârea.
Mă frustrează cum trec pe lângă mine oamenii pe care i-am depășit în urcare, dar m-am învățat deja.
În rezumatul cursei, așa cum și-l aduce aminte memoria mea selectivă, a urmat un punct de alimentare cu niște fursecuri super bune și cola, la care se adaugă traversarea în goană a grupurilor de credincioși veniți la Mănăstirea Peștera de Sărbătoarea Sf. Petru și Pavel. Lume pioasa și cu mine în echipament de sport, cerându-mi scuze și trecând rapid printre oameni. M-am pierdut puțin pe acolo, dar noroc cu prietenii (se știu ei, salvatorii) că am găsit drumul.
Și cum am ajuns în Șaua Strunga mult sub timpul maxim, m-am relaxat cam devreme: am făcut și o ședință foto la punctul de control, cu tot cu prietenii salvatori.
Abia după acel moment a urmat greul pentru mine. Era un traseu pe care nu mai fusesem și care, deși frumos, părea că nu se mai termină.
Vorba cântecului: “șapte văi și-o vale adâncă”.
Țin minte cuvintele voluntarilor de la fiecare punct de alimentare: “de aici încolo, aveți doar coborâre”. Acum, depinde ce înțeleg unii prin coborâre, pentru că ce a urmat au fost șapte urcări, ce-i drept, cu tot cu șapte coborâri.
În filmul cursei mele, urmează linia de sosire, pe care o vedeam dar parcă nu o mai atingeam.
Tot urmau curbe și ocolișuri, vedeam poarta, auzeam gălăgia, dar drumul nu se mai termina.
Încheierea a venit cu una dintre cele mai frumoase poze de finish pe care le-am avut. Nu știu cine a facut-o dar îi mulțumesc. Și îi mai mulțumesc concurentului care mi-a dat unul dintre bețele lui la trecerea prin zăpadă.
De doi ani aștept să particip din nou. De data asta am și un plan de cursă.
