Avem cu toții prieteni care au descoperit sau redescoperit sportul, după o lungă perioadă în care s-au dedicat familiei sau carierei. Însă foarte puțini dintre noi cunosc pe cineva care nu doar că a redevenit sportiv, ci a ales să și studieze fenomenul. Și nu oricum, ci de pe băncile facultății. Faceți, așadar, cunoștință cu Magda Schnell, specialist cu 15 ani de experiență în comunicare, un Brand & Communications Consultant, acum boboc la Universitatea de Educație Fizică și Sport.
LA PROBELE DE EDUCAȚIE FIZICĂ DIN ȘCOALĂ ȘI LICEU SCORAM LA BAREMUL DE BĂIEȚI
”Nu pot spune că e vorba de o reinventare. Am fost atrasă de sport dintotdeauna, încă de mică am manifestat înclinații spre activități sportive. În școala generală participam la competiții de alergare rezistență, organizate pe școală și pe județ. La probele de educație fizică din școală și liceu mereu scoram la baremul de băieți. Nu am urmat, din păcate, liceul sportiv și ăsta e unul din regretele mele. Viața m-a dus pe alte căi, de la un liceu pedagogic, dorindu-mi să devin dascăl, la Comunicare și Relații Publice din SNSPA, de unde credeam că o să ies politician sau ceva pe lângă, consultant de imagine.”
Magda a ajuns în cele din urmă în lumea relațiilor publice, ca după doar trei ani să-și îndeplinească visul dobândit pe băncile primei facultăți, acela de a lucra în publicitate: ”În tot acest timp, sportul outdoor a fost mereu o constantă, de la role, patine de gheață, bicicletă, longboard, înot, până la kiting și snowboarding. De kiting m-am lăsat după câțiva ani, e un sport de echipă, ai nevoie de atenția, cunoștințele și susținerea coechipierului, altfel riști să te accidentezi grav. Mi-am declanșat și o scolioză cu ocazia zmeelor. Dar lucrul ăsta a amplificat înotul, ca formă de recuperare, astfel ajunsesem să merg aproape zilnic la bazin, pentru câțiva ani buni. De înot mi-e cel mai dor acum în pandemie.”
AM SIMȚIT CĂ MĂ RISIPESC, CĂ PENTRU ALTCEVA AM VENIT AICI
iar spre deosebire de alți pasionați de sport, pandemia a fost pentru Magda factorul declanșator al dorinței de a fi absolvent, nu doar practicant de sport: ”Ăsta a fost momentul în care am decis că trebuie să fac ceva ca sportul, mai ales cel outdoor, să devină un mod de viață. Am mai cochetat prin 2014 cu ideea de a da examen la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul UNEFS, însă, în graba deadline-urilor din publicitate, am ratat momentul înscrierii. Așadar, anul acesta, undeva prin luna mai, în mijlocul nebuniei dată de pandemie, am simțit că mă risipesc, că pentru altceva am venit aici, că vreau să fac lucruri cu meaning atât pentru mine cât și pentru alții. Am început să mă interesez despre admiterea la UNEFS și am descoperit un program de masterat care, după denumire, mi s-a părut că îmi vine mănușă: Management și Marketing în structurile, activitățile și evenimentele sportive. O nouă ușă care se deschide și care nu anulează tot ce am acumulat până acum ca experiență profesională.”
Admiterea la UNEFS este un alt vis împlinit. Ce e drept, un vis descoperit târziu și pus în aplicare și mai târziu: ”Sunt o persoană activă și competitivă și mereu am crezut despre mine că am o forță puternică în mine. Părinții mei nu m-au îndrumat spre o cale sau alta, ci m-au lăsat să aleg. La vremea respectivă îmi plăcea să învăț temele pentru școală cu voce tare, ca și cum aș preda unei clase. De aici dorința de a fi învățătoare și, poate, niște rădăcini de abilități de comunicare. Pe la 25 de ani am realizat că mi s-ar fi potrivit cel mai bine o direcție în sport. Acum, la 40, o pun în aplicare.”
CRED CĂ SPORTUL DE MASE, LA NOI, E MULT MINIMALIZAT DE AUTORITĂȚI
Totuși, noul drum pe care a pornit nu este unul tocmai străin. De aici și lipsa vreunui regret că a așteptat atât de mult timp să urmeze astfel de studii, care acum îi deschid ochii către o latură nouă și extrem de interesantă a sportului: ”E și pentru mine o oportunitate de a bifa și fixa cunoștințe de management și marketing, dar mai ales să văd aplicabilitatea lor în lumea sportului. Cred că sportul de mase, la noi, este mult minimalizat de către autorități, care susțin de la bugetul de stat preponderent sportul de performanță. Sunt țări ca Belgia, Suedia și altele unde statul susține în proporții de 70-80% sportul pentru toți, în detrimentul celui de performanță. Asta nu înseamnă că sportivii de elită nu sunt susținuți, ba din contră. Aceștia au, oricum, susținere puternică din mediul privat. Însă, acolo, statul și-a dat seama de o ecuație simplă: oamenii care fac sport sunt oameni sănătoși, oamenii sănătoși trăiesc mai mult, longevitatea înseamnă contribuție (taxe, impozite) îndelungată la stat. Este win-win. La noi, ușor-ușor, a început să ia amploare voluntariatul sportiv și cred că, în timp, companiile își vor da seama că angajații sănătoși sunt mai productivi și îi vor angaja pe aceștia din ce în ce mai mult în activități sportive. Pandemia a scos și la noi la iveală sportul outdoor, lucru care mă bucură. Până la urmă, din orice criză sau tensiune se naște un lucru bun.”
SPORTUL TREBUIE COMUNICAT ALTFEL (…), NU CA O DISCIPLINĂ STRICTĂ (…) CI CA PE UN MOD DE A TE DECONECTA, CA TERAPIE PENTRU TRUP ȘI MINTE
Deși este abia în primul an al masteratului, Magda are planuri mari. Și dacă până acum ne-a dovedit ceva, este că are nevoie doar de timp pentru a le pune în aplicare: ”Eu sper că în timpul acestui masterat să cunosc oameni/instituții dornice să aducă sportul în viața oamenilor acolo unde trebuie. Mi-ar plăcea mult să pot contribui la un program național de educație prin sport, cu susținerea statului și, de ce nu, prin fonduri europene. Însă sportul trebuie comunicat altfel către beneficiari, nu ca o disciplină strictă, în care dacă nu te antrenezi pierzi teren, nu ca un joc cu reguli, ci ca un mod de a te deconecta, relaxa, distra, explora capacitățile proprii și, de ce nu, ca terapie pentru trup și minte. Sunt doar idei, în doi ani sper să le pot concretiza într-un proiect.”
