Chiar dacă acoperă peste 70% din suprafața Pământului, apa nu pare să fie apreciată la adevărata ei valoare. Aceea de a fi sursa vieții. În fiecare an, aproape 3 miliarde de kilograme de deșeuri ajung în oceanele lumii, în timp ce mai puțin de 1% din cantitatea de apă dulce este accesibilă oamenilor.
Situația din România este și ea destul de gravă. Majoritatea râurilor și barajelor din țară sunt pline deja sau se umplu de gunoaie la fiecare torent. Iar în fiecare an, aproape 1500 de tone de plastic sunt transportate pe Dunăre, estimează Rezervația Biosferei Delta Dunării.
CRED CĂ CU TOȚII NE DORIM APE CURATE, DACĂ NE GÂNDIM DIN CE SUNTEM COMPUȘI ȘI CE NE ȚINE ÎN VIAȚĂ.
Printre cei care se luptă pentru ecologizarea râurilor și lacurilor din România se numără și Bogdan Zurbagiu. El se aruncă, la propriu, cu capul înainte ca să tragă un semnal de alarmă asupra necesității de a ne proteja apele.
”Cred că cu toții ne dorim ape curate, dacă ne gândim din ce suntem compuși și ce ne ține în viață. Promovarea motto-ului Apa este viață este o inițiativă a mea și a prietenului meu Mihai Badea, alături de care am avut ocazia să înot în niște locații superbe din țara noastră. Ceea ce ne dorim să promovăm prin efortul nostru este respectul față de natură, frumusețea apelor și a naturii din jurul acestora.”
Povestea de dragoste dintre Bogdan și apă a început de la o vârstă fragedă, cu puțin ajutor din partea mamei sale.
”Am început să învăț să înot la 4-5 ani, când mama a considerat că este cazul să îmi ocup mintea și timpul cu un sport, cum e înotul. Pentru o bună perioadă de timp am înotat pentru echipa CN Emil Racoviță București/Steaua și ulterior am practicat în cadrul clubului Dinamo, până la vreo 15 ani. În urmă cu câțiva ani am reintrat în contact cu apa, în pregătirea unui prim eveniment pentru mine de triatlon, Trichallenge Brașov, distanța sprint. Atunci am înotat pentru prima dată în ape deschise, altfel decât de relaxare, la mare. După eveniment am rămas cu un sentiment plăcut despre triatlon și despre frumusețea înotului în ape deschise.”
După mai multe curse de triatlon, între care și câteva pe distanțe Half Ironman, Bogdan a descoperit maratoanele de înot în ape deschise, cumva din întâmplare.
”În timpul acesta am avut curiozitatea și m-am înscris la un eveniment, Cupa Hamsia, cu traseu de înot între Vama Veche și 2 Mai. A urmat Beliș, Cluj, pentru o distanță de 10 kilometri în neopren și după acest eveniment mi s-a deschis foamea de înot în ape deschise.”
Iar pofta este greu de potolit, pentru că fiecare nu face decât să o mărească.
”În prezent mă gândesc că sunt patru idei care descriu mai bine ce înseamnă pentru mine înotul în ape deschise și ce mă atrage la această activitate.
ÎN PREZENT, RESURSELE FINANCIARE SUNT PROPRII, IAR STABILIREA UNUI OBIECTIV AMBIȚIOS ȚINE ȘI DE ACEASTĂ (LIPSĂ DE) DISPONIBILITATE.
Respectul față de natură – apa îți poate fi aliat, dar dacă nu o respecți, te va liniști rapid. De asemenea este o resursă vitală care trebuie protejată.
Lucrul în echipă – niciun efort nu poate fi făcut fără o echipă, fie că este familia care te suportă și te susține, fie că este echipă de asistență.
Relaxarea psihică și deconectarea față de tot ceea ce te înconjoară. Nu am găsit nici o activitate sportivă mai relaxantă decât a fi în mijlocul unui lac, la prima oră a dimineții, în liniște și pustietate.
Adrenalină, adaptabilitate și depășirea limitelor.”
Plăcerea nu vine, însă, fără sacrificii. Ca să poată să facă față efortului unei curse, Bogdan se antrenează de cinci ori pe săptămână, iar într-o lună ajunge să adune chiar și 100 de kilometri înotați. Nu reușește întotdeauna să se țină de plan.
”Nu toate planurile de acasă se pot și aplica mereu, dat fiind că există familie sau activități profesionale și aici este un sport în sine. Acest efort trebuie să îl adaptez la obiectivele stabilite, drept urmare, uneori este importantă cantitatea, alteori calitatea.
În ultimii ani, Bogdan a reușit să înoate în unele dintre cele mai frumoase ape din România și din lume. Iar fiecare salt în apă a venit cu provocările sale.
”Îmi amintesc cu drag de fiecare înot, însă ca experiență per ansamblu, cea mai frumoasă mi s-a părut traversarea Canalului Rottnest și apa cea mai solicitantă a fost înotul din lacul Ijsselmeer. Deși consider că recent am avut mare noroc cu lacul Razelm, că ne-a permis să îl înotăm de la răsărit și până la final ne-a premiat cu un apus deosebit.
AȘ SPUNE CĂ LIMITA BUCKETLIST-ULUI ESTE LIMITA IMAGINAȚIEI.
Înaintea fiecărui înot există un drum plin de provocări. Pe măsură ce distanțele cresc și evenimentul capătă amploarea mai mare, provocările acestea devin din ce în ce mai complexe. Mă gândesc aici la surse financiare, resurse umane – construirea și formarea unei echipe care să te însoțească, dar și logistice – găsirea unei bărci/caiace, autorizații.”
În prezent, fiecare înot al lui Bogdan este finanțat din resurse proprii, ceea ce îi limitează posibilitatea de a avea un impact mai mare.
”În prezent, resursele financiare sunt proprii, iar stabilirea unui obiectiv ambițios ține și de această (lipsă de) disponibilitate. Dacă ne gândim la înoturi simbol, precum Canalul Mânecii, oricât de pregătit ai fi din punct de vedere fizic și mental, dacă nu ai și vreo cel puțin 5000 de euro, nu ajungi să intri în apă.
Canalul Mânecii este doar una dintre întinderile de apă pe care Bogdan ar vrea să le cucerească. Și în ciuda lipsei finanțării, el nu renunță la planurile sale pentru 2021.
”În sezonul următor sigur voi încerca să particip la un eveniment de înot în Marea Mediterană și încercăm să facem ceva nemaivăzut, nemaiauzit în România până la momentul respectiv. Aș spune că limita bucketlist-ului este limita imaginației, dat fiind că multe înoturi ni le-am creat noi din punct de vedere al locației, traseului, fiind acțiuni de pionierat, iar această limită este ponderată de evaluarea pregătirii din presezon.”
Iar Moș Crăciun ar putea veni mai devreme, chiar dacă 2020 nu a fost un an de neuitat.
”Pandemia m-a scos puternic din ritm. Înainte de perioada de izolare ajunsesem cu pregătirea la nivelul planificat. Cât au fost bazinele închise, condiția fizică s-a deteriorat. Eu nu sunt fanul trasului de elastice între 4 pereți. A trebuit să îmi corectez obiectivele, am ratat două evenimente internaționale. Totodată au apărut noi oportunități, de care nu m-aș fi putut bucura în aceeași măsură altfel, am avut șansa să înot alături de Mihai în lacurile Vidraru, Bicaz și Razelm și să documentez aceste înoturi, pentru care aștept ratificarea prestigioasei asociații după regulile căreia îmi desfășor înotul, Marathon Swimmers Federation.”
